ICCJ. Decizia nr. 1388/2005. Contencios. Anulare sentinţă civilă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1388/2005
Dosar nr. 7099/2004
Şedinţa publică din 3 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 19 aprilie 2004, reclamanţii P.I. şi P.C. au chemat în judecată Judecătoria sectorului 6 a municipiului Bucureşti, solicitând ca instanţa să constate nulitatea absolută a sentinţei civile nr. 8524 din 20 noiembrie 2003, pronunţată în dosarul nr. 10671/2003, iar pârâta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanţii arată că au formulat contestaţie la executarea silită, contestaţie respinsă, ca tardiv introdusă, hotărâre ce a fost casată de către Tribunalul Bucureşti, care a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare.
Mai arată că, primind cauza spre rejudecare, instanţa de fond a acordat un nou termen pentru timbrarea acţiunii, dar pentru termenul viitor nu a ţinut cont de solicitarea acestora, de acordare a unui nou termen, în vederea depunerii unor acte justificative şi a soluţionat pricina, fără ca pentru acest termen să-i mai citeze legal.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1344 din 26 mai 2004, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată din oficiu şi a respins acţiunea, ca inadmisibilă.
Instanţa reţine, în motivarea sentinţei, că hotărârile judecătoreşti nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, acestea nefiind acte administrative, căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti fiind prevăzute de Codul de procedură civilă.
Reclamanţii au declarat recurs împotriva sentinţei, susţinând că acţiunea era admisibilă în baza Legii nr. 29/1990, deoarece instanţa a încălcat normele de procedură privitoare la citarea acestora şi în acest fel au fost vătămaţi în drepturile lor recunoscute de lege.
Susţin că legea nu interzice atacarea unei hotărâri judecătoreşti, pe calea contenciosului administrativ.
Recursul este nefondat.
Corect a reţinut instanţa de fond, că hotărârile judecătoreşti nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, pentru că nu sunt acte administrative, împotriva lor existând posibilitatea folosirii căilor de atac prevăzute de lege.
Într-adevăr, conform dispoziţiilor Codului de procedură civilă, hotărârile pronunţate de către instanţa de fond pot fi atacate cu apel sau cu recurs, după caz, cu excepţiile prevăzute expres de lege.
Cum există o procedură specială în ce priveşte contestarea hotărârilor pronunţate de către instanţele judecătoreşti şi, totodată, cum hotărârile judecătoreşti nu pot fi incluse în categoria actelor administrative, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 29/1990, a contenciosului administrativ.
Ca atare, se reţine că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, astfel că în baza prevederilor art. 299 şi 312 C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.I. şi P.C. împotriva sentinţei civile nr. 1344 din 26 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 1385/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1391/2005. Contencios. Refuz îndeplinire... → |
---|