ICCJ. Decizia nr. 1393/2005. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1393/2005

Dosar nr. 4907/2003

Şedinţa publică din 3 martie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 18 august 2003, reclamantul L.Ş. a formulat contestaţie împotriva hotărârii nr. 4361 din 12 iunie 2003, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Mureş, susţinând că cererea pentru stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, a fost aprobată numai în parte şi nu s-a avut în vedere întreaga perioadă a efectuării stagiului militar în detaşamente de muncă, respectiv între 9 mai 1952 - 28 aprilie 1955.

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 383 din 29 septembrie 2003, a admis acţiunea, în sensul că a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta să stabilească în favoarea reclamantului, drepturile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 309/2002, pentru perioada 9 august 1952 - 20 decembrie 1953.

Instanţa reţine că reclamantul a efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, fiind folosit ca „mână de lucru" şi lăsat la vatră, ca soldat neinstruit, precum şi că hotărârea contestată nu este motivată în fapt şi în drept.

Împotriva sentinţei a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Mureş, considerând că este netemeinică şi nelegală, deoarece reclamantul a efectuat stagiul militar la o unitate militară, nu la un detaşament de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.

Recursul este nefondat.

Conform dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, „Beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetăţean român, care a efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961".

Art. 6 alin. (2) din lege prevede că „Stabilirea drepturilor prevăzute de prezenta lege se face, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverinţele eliberate de Centrele militare judeţene sau de U.M. 02405 Piteşti".

Intimatul a solicitat ca drepturile să i se stabilească pentru perioada 9 mai 1952 - 28 aprilie 1955, nu numai pentru perioada 9 mai 1952 - 20 decembrie 1953, cât s-a avut în vedere de către recurentă, prin hotărârea nr. 4361 din 16 iunie 2003, contestată în cauza de faţă.

Din copia livretului militar al intimatului rezultă că a fost încorporat la 9 mai 1952, la Detaşamentul de muncă Câlnic, unde a stat până la 20 decembrie 1953, iar ulterior a fost la U.M. 03899, Oraşul Stalin şi la U.M. 03974 şi lăsat la vatră, la 28 aprilie 1955.

Instanţa de fond a stabilit că perioada efectuării stagiului militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, este cuprinsă între 9 august 1952 - 20 decembrie 1953, chiar mai mică decât perioada reţinută în hotărârea nr. 4361/2003, ca fiind 9 mai 1952 - 20 decembrie 1953, dar intimatul-recurent nu a atacat cu recurs, hotărârea primei instanţe judecătoreşti.

Însă, Detaşamentul de muncă Câlnic a făcut parte din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, aşa cum rezultă din tabelul cu evidenţa unităţilor de muncă pendinte de aceasta, astfel că susţinerea contrarie a recurentei-pârâte nu poate fi reţinută.

Ca atare, recursul promovat de aceasta va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 299 şi. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Mureş, împotriva sentinţei nr. 383 din 29 septembrie 2003, a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1393/2005. Contencios