ICCJ. Decizia nr. 1405/2005. Contencios. La declinare de competenţă (revizuire) pensie. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1405/2005
Dosar nr. 8073/2004
Şedinţa publică din 3 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa atacată cu recurs, sentinţa civilă nr. 717, pronunţată la data de 22 septembrie 2004, în dosarul nr. 1418/2004, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Dolj.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut că, prin cererea înregistrată la data de 30 iunie 2004, petentul-revizuient a cerut revizuirea sentinţei civile nr. 70 din 9 februarie 2004, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosarul nr. 1278/CA/2003, care i-a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Dolj, rămasă definitivă şi irevocabilă, prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Craiova, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 309 din 7 iunie 2004.
În motivarea soluţiei de declinare a competenţei, curtea de apel a reţinut că, fiind o cale de retractare, revizuirea unei hotărâri este de competenţa instanţei care s-a pronunţat asupra fondului cauzei, aceasta fiind, în cazul de faţă, aceea a Tribunalului Dolj.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs, reclamantul care a susţinut, în esenţă, că prin cererea adresată Curţii de Apel Craiova, a învestit legal secţia de contencios, cu revizuirea sentinţei civile nr. 70 din 9 februarie 2004, pronunţată de Tribunalul Dolj, dar şi a deciziei prin care Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, i-a respins recursul, fiind menţinută soluţia tribunalului.
Recursul este nefondat.
Este necontestat că obiectul cererii cu care a fost învestită curtea de apel, îl formează solicitarea recurentului-petent, de revizuire a sentinţei nr. 70 din 9 februarie 2004, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 1278/2004, prin care i-a fost respinsă ca nefondată, acţiunea formulată împotriva Casei Judeţene de Pensii Dolj, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 309 din 7 iunie 2004, a Curţii de Apel Craiova, care a respins recursul.
Or, din prevederile art. 323 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 322 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuire se îndreaptă şi se soluţionează de instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere.
Este adevărat că în cererea sa, recurentul-petent a menţionat că revizuirea este formulată şi împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Craiova, prin care i-a fost respins recursul, fiind menţinută sentinţa civilă nr. 70 din 9 februarie 2004, a Tribunalului Dolj, dar această menţiune nu este în măsură să atragă competenţa curţii de apel, deoarece o hotărâre dată de o instanţă de recurs poate fi revizuită, numai atunci când a evocat fondul .
Or, în cauză, curtea de apel, pronunţând Decizia nr. 309 din 7 iunie 2004, nu a evocat fondul cauzei în condiţiile art. 297 C. proc. civ., recursul fiind respins.
Astfel fiind, soluţia de declinare a competenţei este legală şi temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.N. împotriva sentinţei civile nr. 717 din 22 septembrie 2004, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 1404/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1407/2005. Contencios → |
---|