ICCJ. Decizia nr. 1408/2005. Contencios. Anulare decizie M.F.P., exonerare de plata penalizărilor şi majorărilor de întârziere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1408/2005
Dosar nr. 8288/2004
Şedinţa publică din 3 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 179 din 13 septembrie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de SC B.U. SA Ocna Mureş, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Alba, ca neîntemeiată.
În motivare, instanţa a reţinut, în esenţă, că eşalonarea datoriei bugetare aprobată prin adresa Ministerului Finanţelor Publice nr. 444399 din 7 decembrie 1999, a fost pierdută de reclamantă, pentru neplata în temenele legale a obligaţiilor curente la Fondul special de solidaritate pentru persoane cu handicap şi la Fondul special de susţinere a învăţământului de stat, încât, începând cu data punerii în aplicare a înlesnirii fiscale (8 decembrie 1999), până la data controlului efectuat de organele Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (19 octombrie 2000), datorează majorări de întârziere şi penalităţi, conform art. 13 din OG nr. 11/1996, modificat şi completat prin OUG nr. 113/1999, pentru sumele care au făcut obiectul eşalonării, astfel cum corect au stabilit organele de control şi de contencios fiscal.
Împotriva sentinţei, reclamanta a declarat recurs, susţinând că aceasta este nelegală şi netemeinică, întrucât a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, că instanţa care a pronunţat-o, a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbându-i natura şi înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia şi că a înlăturat nemotivat o dovadă administrată care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.).
În acest sens, prin motivele depuse la dosar, recurenta susţine că potrivit art. 5 şi 6 din HG nr. 878/2000, privind transferul acţiunilor deţinute de stat, la SC B.U. SA Ocna Mureş, din administrarea F.P.S., în administrarea Ministerului Finanţelor Publice, nu datorează penalităţi şi penalităţi de întârziere pentru obligaţiile bugetare restante şi nici majorări de întârziere.
În plus, arată în continuare recurenta, organele de control au calculat majorări şi penalităţi în valoare de 4.101.472.841 lei pentru perioada postprivatizare (13 aprilie 2001 - 18 decembrie 2002), ceea ce este nelegal în raport cu prevederile art. 28 din OUG nr. 40/2002, modificat prin OUG nr. 147/2002.
Incidenţa art. 304 pct. 10 C. proc. civ., este argumentată prin aceea că, deşi în cauză, au fost administrate două expertize contabile judiciare, instanţa a ignorat nejustificat una dintre ele.
Recursul este nefondat.
1. Din examinarea cererii de chemare în judecată rezultă că obiectul acesteia îl constituie anularea pct. 2 din Decizia nr. 112 din 23 aprilie 2003, a Ministerului Finanţelor Publice şi exonerarea de plata sumei de 7.893.136.841 lei, reprezentând majorări de întârziere şi penalităţi.
În raport cu acest obiect formulat cu claritate de către reclamantă, instanţa a reţinut pe baza probelor administrate, că acţiunea este neîntemeiată, întrucât neachitarea la termen a obligaţiilor bugetare atrage plata majorărilor de întârziere şi a penalităţilor conform art. 13 din OG nr. 11/1996, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 113/1999.
Prin urmare, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este nefondat, instanţa interpretând corect actul juridic dedus judecăţii.
Readucerea în discuţie a eşalonării la plată, înlesnire acordată de către Ministerul Finanţelor Publice, la 7 decembrie 1999, însă pierdută datorită neachitării la termen a obligaţiilor bugetare curente şi pretenţia menţinerii acestei facilităţi, cu efecte asupra calculului majorărilor de întârziere şi a penalităţilor, excede cadrul procesului, recurenta urmărind în acest fel desfiinţarea unor alte acte administrative prin care s-a constatat cu caracter definitiv pierderea eşalonării la plată: nota de constatare nr. 243 din 15 ianuarie 2003 şi Decizia nr. 24 din 5 februarie 2003, a Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.
Iar aceste acte administrative, cunoscute de către reclamanta-recurentă, nu au fost contestate, potrivit legii, la instanţa de contencios administrativ.
2. Pierderea eşalonării pentru nerespectarea condiţiei de plată a obligaţiilor curente în termenele legale, a determinat organele fiscale să calculeze majorări de întârziere şi penalităţi aferente sumelor datorate, în cuantum de 7.468.574.875 lei, respectiv 424.561.966 lei.
Aceasta, deoarece la data pierderii eşalonării devin incidente prevederile art. 13 din OG nr. 11/1996, potrivit cărora „orice obligaţie bugetară neachitată la scadenţă generează plata unor majorări de întârziere calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua următoare scadenţei obligaţiei bugetare, până la data realizării sumei datorate (...)".
Pentru intervalul de timp în care recurenta-reclamantă a respectat condiţiile din eşalonare, s-au avut în vedere dispoziţiile art. 83 din actul normativ menţionat, în sensul calculării majorărilor de întârziere conform HG nr. 670/1999, iar stabilirea penalităţilor de întârziere, în sumă de 424.561.966 lei, începând cu data de 1 octombrie 2001, s-a întemeiat, corect, pe dispoziţiile art. 131 alin. (3) din OG nr. 11/1996.
Se constată, aşadar, că nota de constatare nr. 1891 din 6 martie 2003, încheiată de organele de control din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Alba şi pct. 2 din Decizia nr. 112 din 23 aprilie 2003, a Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei-recurente, obligaţia de plată a sumei de 7.893.136.841 lei, reprezentând majorări de întârziere (7.468.574.875 lei) şi penalităţi de întârziere (424.561.966 lei), sunt legale, cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
3. Este adevărat că în considerentele sentinţei recurate, instanţa nu examinează şi raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expertul N.V. Această probă, ca, de altfel, şi cea de a doua expertiză, nu sunt, însă, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, întrucât soluţionarea judicioasă a cauzei este determinată de interpretarea prevederilor legale, arătate în cuprinsul deciziei, problemă ce depăşeşte domeniul de specialitate al expertului judiciar, fiind prerogativa exclusivă a instanţei de judecată.
În plus, raportul expertului invocat de recurentă, nu prezintă concluzii şi nici argumente ştiinţifice, ci referiri la situaţia de fapt, necontestată de părţi şi opinii personale.
În consecinţă, faţă de cele prezentate, în temeiul prevederilor art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC B.U. SA Ocna Mureş împotriva sentinţei civile nr. 179 din 13 septembrie 2004, a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1407/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 142/2005. Contencios. Refuz recunoaştere... → |
|---|
