ICCJ. Decizia nr. 1455/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 309/2002. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1455/2005
Dosar nr. 8661/2004
Şedinţa publică din 7 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 643 din 4 noiembrie 2004, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, a dispus admiterea acţiunii formulate de reclamantul T.C., a anulat hotărârea nr. 9999 din 15 iunie 2004, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Dolj şi a obligat această pârâtă să emită o nouă hotărâre prin care să îi acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, începând cu data de 1 iulie 2004.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut că, în perioada 17 noiembrie 1953 - 30 noiembrie 1956, reclamantul a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă, fiind mână de lucru.
A mai reţinut instanţa, din înscrisurile depuse la dosar, coroborate cu situaţia social-politică din perioada anilor 1950 - 1961, că au existat şi unităţi militare cu regim de muncă, în care tinerii înrolaţi executau stagiul numai la muncă, fără pregătire militară.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Dolj, criticând-o ca nelegală, întrucât din livretul său militar nu rezultă că reclamantul s-a aflat în situaţia prevăzută de art. 1 din Legea nr. 309/2002.
Recursul este nefondat.
Prin întâmpinarea la recurs, intimatul-reclamant a arătat că ulterior declarării recursului, pârâta a emis Decizia de revizuire nr. 1204 din 14 decembrie 2004, prin care i s-au recunoscut şi acordat drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, începând cu 1 iulie 2004, astfel cum rezultă din Decizia de pensionare nr. 102654 din 31 ianuarie 2005, depusă în copie la dosar, în care se regăseşte perioada prestată în detaşamente de muncă.
Faţă de această situaţie, Curtea constată că pârâta şi-a reconsiderat punctul de vedere susţinut în recurs, astfel că prezentul recurs, devenind fără obiect, urmează a fi respins, ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Dolj împotriva deciziei nr. 643 din 4 noiembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 1453/2005. Contencios. Acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1457/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|