ICCJ. Decizia nr. 1471/2005. Contencios. Anulare dispoziţie emisă de Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1471/2005
Dosar nr. 4836/2003
Şedinţa publică din 8 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 8 august 2003, reclamantul T.M. a chemat în judecată Ministerul Administraţiei şi Internelor, solicitând anularea dispoziţiei nr. 3526894 din 29 iulie 2003, emisă de Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei a judeţului Suceava, prin care s-a dispus returnarea sa în Turcia şi s-a stabilit interdicţia de intrare în România, pe o perioadă de 3 ani.
În motivarea acţiunii, reclamantul arată că este cetăţean turc şi la 31 octombrie 1997 s-a căsătorit cu o cetăţeană română şi la 7 noiembrie 2000 a venit în vizită, ca turist, cu o viză de şedere de 2 luni, după care a omis să ceară prelungirea vizei de şedere, datorită unor probleme.
Mai susţine că soţia sa este bolnavă şi că nu poate pleca în Turcia, întrucât are în îngrijire un copil dinaintea căsătoriei.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 209 din 22 octombrie 2003, a respins ca nefondată, acţiunea.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, reclamantul T.M., susţinând în esenţă că, măsura de interdicţie de intrare în România, pe timp de 3 ani, este prea severă şi că, astfel, este separat în fapt de soţie, care este cetăţean român.
Recursul este nefondat.
Recurentul-reclamant a intrat în România, la data de 6 noiembrie 2001, conform regimului bilateral de vize, stabilit prin Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia pentru desfiinţarea vizelor (B. Of. nr. 73/1.07.1969), cel în cauză avea drept de şedere în România pe timp de 2 luni, până la 6 ianuarie 2002.
Recurentul reclamant nu a părăsit ţara la data expirării dreptului de şedere, fiind depistat cu şedere nelegală, de la data de 6 ianuarie 2002.
Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din OG nr. 194/2002 şi a art. 86, coroborat cu art. 102 alin. (1) lit. c), i s-a emis dispoziţia de returnare şi s-a instituit interdicţia de intrare în România, pe timp de 3 ani.
De altfel, însuşi reclamantul recunoaşte că a neglijat să solicite prelungirea vizei de şedere, ignorând faptul că a intrat în România, ca turist, deci nu putea solicita prelungirea dreptului de şedere pentru reîntregirea familiei. O astfel de viză se solicită numai la misiunile diplomatice ale României în străinătate.
Hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică, recursul declarat de recurentul-reclamant se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.M. împotriva sentinţei civile nr. 209 din 22 octombrie 2003 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1458/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1493/2005. Contencios. Anulare Hotărâre... → |
|---|
