ICCJ. Decizia nr. 1472/2005. Contencios. Refuz plata indemnizatie pentru concediul prenatal si maternal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1472/2005
Dosar nr. 4918/2004
Şedinţa publică din 8 martie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 24 iulie 2003, reclamanta P.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Harghita, anularea hotărârii nr. 152 din 1 iulie 2003, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Motivându-şi cererea, reclamanta a arătat că, deşi a dovedit că în septembrie 1940, în urma Dictatului de la Viena, a fost nevoită să se refugieze împreună cu familia, din Bucureşti, în Ardealul de Nord, devenit teritoriu maghiar, din cauza persecuţiilor etnice, pârâta i-a refuzat în mod nejustificat acordarea drepturilor compensatorii legal cuvenite.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 409 din 30 septembrie 2003, a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că revenirea familiei contestatoarei din România (Bucureşti), în Ungaria (Târgu Mureş), imediat după Dictatul de la Viena, nu poate fi considerată persecuţie din motive etnice, domiciliul stabil fiind în Târgu Mureş, şi nu în Bucureşti, reclamanta fiind şi ea de etnie machiară.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, reclamanta P.I., solicitând, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii sale.
În motivare, recurenta a reiterat susţinerile din acţiune, arătând, în esenţă, că instanţa nu a stabilit corect situaţia de fapt şi a interpretat eronat probele administrate, deoarece, în realitate, nu a invocat niciodată că ar fi fost persecutată la Târgu Mureş, ci tocmai a fost nevoită să plece din Bucureşti, datorită naţionalităţii sale.
Că, tatăl său avea în Bucureşti, un atelier de încălţăminte şi, în anul 1940, după Dictatul de la Viena, Garda de Fier a început împotriva sa, în calitate de cetăţean de etnie maghiară, persecuţiile, situaţia fiind de notorietate în contextul istoric al momentului. Aceste persecuţii au determinat refugiul familiei în Târgu Mureş.
Recursul se va admite, în sensul şi în considerarea celor ce se vor expune în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, completată şi modificată, de dispoziţiile acestei ordonanţe beneficiază persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât aceea de domiciliu.
Prin „persoană strămutată în altă localitate", conform prevederilor art. 2 din HG nr. 127/2002, se înţelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice. În această categorie se includ şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral".
În speţă, reclamanta susţine că a dovedit atât faptul refugiului, cât şi motivul acestuia, respectiv persecuţiile din motive etnice exercitate asupra familiei, menţionând că a depus acte şi declaraţia autentică a doi martori.
Este adevărat că prin înscrisurile depuse, acte de stare civilă, adeverinţe eliberate de Camera de Muncă Bucureşti şi Ministerul Muncii, Securităţii şi Ocrotirilor Sociale şi, în special, din adeverinţa Oficiului pentru Refugiaţi, Târgu Mureş, recurenta-reclamantă a probat împrejurarea refugiului tatălui său împreună cu familia, din Bucureşti, unde deţinea un atelier de cizmărie, în Târgu Mureş.
Acest fapt singular nu este, însă, de natură a atrage incidenţa prevederilor legale mai sus invocate, esenţa legii fiind ca această măsură să fi fost urmare a unor persecuţii exercitate din motive etnice.
În ceea ce priveşte acest fapt, subiectiv, nu s-a făcut nici un fel de dovadă sau început de dovadă.
Deşi recurenta susţine că a depus declaraţia autentică a doi martori, aceasta nu se regăseşte printre actele dosarului, astfel încât să se poate aprecia dacă infirmă sau confirmă susţinerile recurentei privind mobilul refugiului familiei sale.
Prin urmare, pentru elucidarea situaţiei şi clarificarea faptului generator de drepturi şi pentru a nu priva părţile de o fază procesuală, Curtea va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, în vederea suplimentării probatoriului cu declaraţia testimonială invocată de recurentă şi cu orice alt mijloc de dovadă permis de lege, pentru dovedirea motivelor refugiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta P.I., împotriva sentinţei civile nr. 409 din 30 septembrie 2003, a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 147/2005. Contencios. Anulare parţială... | ICCJ. Decizia nr. 1475/2005. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
