ICCJ. Decizia nr. 1503/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1503/2005
Dosar nr. 4989/2004
Şedinţa publică din 8 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 161/CA/2004 - PI, pronunţată la data de 1 martie 2004, în dosarul nr. 645/CA/2004, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea introdusă de reclamanta B.F., în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Bihor şi a anulat hotărârea nr. 7618 din 23 ianuarie 2004, emisă de Comisia de aplicare a OG nr. 105/1999, pârâta fiind obligată să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că din probele administrate rezultă că reclamanta are statutul de strămutat, întrucât a plecat în refugiu din localitatea de domiciliu, Măgeşti, aflată pe teritoriul cedat Ungariei, împreună cu tatăl acesteia, în localitatea Zece Hotare şi ulterior, în Beiuş.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Bihor, susţinând în esenţă că reclamanta nu a făcut dovada indubitabilă a plecării în refugiu, împreună cu familia.
A mai susţinut că nu se face nici o menţiune cu privire la mama reclamantei, deci s-ar putea deduce, arată recurenta, că a rămas pe teritoriul cedat Ungariei, iar reclamanta la o vârstă de numai trei luni, a fost constrânsă să se refugieze doar cu tatăl ei.
Recursul este nefondat.
Este necontestat că reclamanta s-a născut la data de 25 mai 1942, în localitatea Măgeşti, iar după naştere a plecat în refugiu, fiind dusă de tatăl ei, în localitatea Zece Hotare şi apoi în Beiuş.
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, cât şi art. 2 din Normele de aplicare aprobate prin HG nr. 127/2002, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată, modificată şi completată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin această ordonanţă persoana, cetăţean român, care în perioada arătată a suferit persecuţii etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Sunt total nerelevante susţinerile recurentei-pârâte, cu privire la faptul că intimata-reclamantă s-a refugiat numai cu tatăl său, la o vârstă foarte fragedă, întrucât aceasta a plecat din localitatea Măgeşti, teritoriu cedat Ungariei, în localitatea Zece Hotare, aparţinând României, distanţa între cele două localităţi, aşa cum corect se reţine prin sentinţa atacată, fiind doar de câţiva kilometri, iar în perioada Dictatului de la Viena, paza graniţei nu era asigurată în sistemul actual, fiind de notorietate circulaţia persoanelor pe zona verde de frontieră.
În raport cu dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 şi a Normelor de aplicare, prima instanţa a reţinut corect că reclamanta, fiind născută pe teritoriul cedat Ungariei şi ulterior refugiată pe teritoriul românesc, are statutul de refugiată, beneficiind de facilităţile acordate prin lege; aceasta, întrucât efectele negative ale refugiului s-au răsfrânt şi asupra nou-născuţilor, nu numai asupra părinţilor.
În consecinţă, soluţia adoptată de prima instanţă este legală şi temeinică, iar recursul, nefondat, urmând a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr. 161/CA din 1 martie 2004, a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 150/2005. Contencios. Refuz admitere concurs.... | ICCJ. Decizia nr. 1506/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
