ICCJ. Decizia nr. 147/2005. Contencios. Anulare parţială Ordin. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 147/2005
Dosar nr. 6272/2004
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 425/2004, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamantul N.A., împotriva pârâţilor Ministerul Administraţiei şi Internelor şi a intervenientului P.I. şi pe cale de consecinţă:
Ca efect al respingerii excepţiei de tardivitate a cererii, a fost anulat Ordinul nr. 26/2001 al Ministerului Administraţiei Publice, în ceea ce priveşte organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei de Secretar general pentru Prefectura judeţului Constanţa; a fost anulat rezultatul concursului din 24 mai 2001 şi s-a dispus reîncadrarea pe acest post, a reclamantului, cu plata drepturilor salariale legale pe toată perioada, până la reîncadrare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în esenţă că, prin anularea procesului-verbal al Comisiei de atestare pe post din cadrul Prefecturii Constanţa, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă (sentinţa civilă nr. 52/2001, a Curţii de Apel Iaşi), s-a întrerupt atât cursul prescripţiei pentru introducerea acţiunii, dar a şi fost anulat actul care stabilea neatestarea reclamantului pe post. În aceste împrejurări, organizarea concursului pentru ocuparea unui post care nu era în realitate vacant, a fost considerată nelegală conform art. 941 din Legea nr. 188/1999, modificată prin Legea nr. 161/2003, cu consecinţa admiterii acţiunii principale şi a respingerii cererii de intervenţie introdusă de titularul actual al postului în litigiu.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., au declarat recurs, pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor şi intervenientul P.I. ambii invocând următoarele motive:
După data emiterii ordinului pentru eliberarea din funcţie a reclamantului N.A., acelaşi post a fost ocupat în mod legal de către numita S.A., până la transferul acesteia, după care s-a organizat un nou concurs pentru ocuparea postului devenit vacant. La acest concurs s-a prezentat şi reclamantul, dar nu a obţinut cea mai mare notă, astfel încât nu a fost declarat reuşit.
Faptul participării la acest concurs, este apreciat de recurenţi, ca având drept consecinţă, dispariţia sau inexistenţa dreptului recunoscut de lege, ca şi condiţie esenţială pentru admisibilitatea acţiunilor bazate pe art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Pe de altă parte, sentinţa civilă nr. 52/2001 nu le poate fi opozabilă, deoarece nu a fost pronunţată în contradictoriu cu Ministerul, ci doar cu Prefectura Constanţa.
Sentinţa a mai fost criticată, pentru greşita respingere a excepţiei de tardivitate a acţiunii care, trebuia analizată prin prisma dispoziţiilor Legii speciale nr. 188/1999, conform cărora acţiunea introdusă de funcţionarul public, pentru anularea actului prin care s-a dispus încetarea raportului său de muncă, se introduce în termen de 30 zile de la comunicarea respectivului act. În speţă, acţiunea reclamantului a fost introdusă cu mult peste acest termen, prevăzut imperativ, prin dispoziţiile art. 941 din Legea nr. 188/1999.
S-a mai invocat şi faptul imposibilităţii punerii în executare a sentinţei, ca urmare a ocupării în prezent a postului, de către intervenient, post care a primit o nouă calificare prin HG nr. 730/2003, aceea de înalt funcţionar public, ce a fost acordată doar intervenientului, prin ordin al ministrului. În acest context, intimatul neavând calitatea de înalt funcţionar public, pretinsă în prezent, nu mai poate ocupa postul în lipsa acestei calităţi cerută de lege.
Examinând recursurile pârâtului şi intervenientului, atât prin prisma criticilor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3041 C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat.
Astfel, împrejurarea că după eliberarea din funcţie a intimatului, a fost angajată pe post o altă persoană care ulterior s-a transferat, nu poate duce la concluzia că acesta nu are un drept recunoscut de lege şi că nici nu a fost vătămat în vreunul din aceste drepturi. Prezentarea lui la concursul organizat pentru ocuparea postului rămas vacant prin transferul numitei S.A., nu poate echivala cu o recunoaştere a legalităţii rezultatului Comisiei de atestare pe post ori a ordinului de eliberare din funcţie, ci dimpotrivă, ca o încercare de recâştigare a dreptului pierdut.
În condiţiile în care intimatul contestase printr-o acţiune în justiţie, rezultatul Comisiei de atestare pe post, Prefectura putea proceda la o nouă angajare, prin scoatere la concurs a postului, doar după rămânerea irevocabilă a hotărârii instanţei, la acţiunea reclamantului, aşa după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 15 pct. 2 din HG nr. 452/2000.
Faptul angajării unei alte persoane pe acest post, precum şi calitatea dobândită de această persoană, aceea de înalt funcţionar public, nu poate constitui temei al unei eventuale soluţii de respingere a acţiunii, deoarece abuzul nu poate fi niciodată invocat ca temei pentru obţinerea unui drept.
Pe cale de consecinţă, se va reţine că în mod corect instanţa de fond a constatat existenţa unui drept, acela decurgând din pierderea calităţii de funcţionar public, precum şi existenţa vătămării, decurgând din refuzul restabilirii situaţiei anterioare şi din numirea altei persoane pe acelaşi post, anterior soluţionării acţiunii judecătoreşti, deci, în mod corect a reţinut ca fiind îndeplinite cerinţele art. 1 din Legea nr. 29/1990, pentru admisibilitatea acţiunii.
Nu este întemeiată nici critica referitoare la greşita respingere a excepţiei de tardivitate a acţiunii, deoarece în mod corect, instanţa fondului a constatat că ordinul de eliberare din funcţie a intimatului, este consecinţa directă a procesului-verbal încheiat de Comisia de atestare pe post. Cum acest proces-verbal a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă (sentinţa civilă nr. 52/2001), chiar dacă nu s-a pronunţat în contradictoriu cu ministerul, caracterul de act nul, este opozabil erga omnes. Dat fiind faptul că ordinul de eliberare din funcţie, organizarea concursului pentru ocuparea postului devenit vacant şi ocuparea acestuia, s-au declanşat anterior rămânerii irevocabile a sentinţei, în mod corect s-a apreciat că, termenul de 30 zile consacrat de art. 95 din Legea nr. 188/1999, îşi are corespondent în art. 5 din Legea nr. 29/1990, fiind supus prescripţiei extinctive, susceptibil de întrerupere.
Legătura dintre procesul-verbal încheiat de Comisia de atestare şi ordinul de eliberare din funcţie şi de vacantare a postului, este indisolubilă, aşa încât nu se poate susţine că anularea celui dintâi act, este irelevantă sub aspectul termenului pentru introducerea acţiunii, deoarece nulitatea primului act face să nu mai existe post vacant şi, deci, atrage implicit, nevalabilitatea actelor ulterioare.
Se va constata în consecinţă că în speţă, nu sunt îndeplinite nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., fapt ce atrage respingerea recursurilor, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi de P.I. împotriva sentinţei civile nr. 425 din 2 martie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1469/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1472/2005. Contencios. Refuz plata... → |
|---|
