ICCJ. Decizia nr. 1530/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr.1530/2005

Dosar nr. 6526/2004

Şedinţa publică din 9 martie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 2 februarie 2004, reclamantul Ş.G. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dolj, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că perioada 10 noiembrie 1956 - 30 decembrie 1958 a fost executată în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, să fie obligată pârâta să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru această perioadă şi să se anuleze hotărârea Comisiei din cadrul Casei Judeţene de Pensii Dolj.

În motivarea contestaţiei a arătat că în perioada 10 noiembrie 1956 - 30 decembrie 1958 a efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, situaţie ce se dovedeşte cu livretul militar şi că greşit, comisia nu a constatat perioada respectivă, ca îndeplinind cerinţele Legii nr. 309/2002.

Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 148 din 18 martie 2004, a admis contestaţia formulată de reclamantul Ş.G., împotriva hotărârii nr. 5293 din 7 septembrie 2003, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Dolj - Comisia de aplicare a Legii nr. 105/1999, modificată. A constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 10 noiembrie 1956 - 30 decembrie 1958, începând cu data de 1 decembrie 2002. A obligat pârâta să acorde reclamantului, drepturile corespunzătoare şi anulează hotărârea Comisiei din cadrul Casei Judeţene de Pensii Dolj.

Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Dolj, pe considerentul că din actele dosarului nu rezultă că petentul a satisfăcut stagiul militar la detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, aşa cum prevede art. 1 din Legea nr. 309/2002, ci la U.M. 03855.

Recursul este fondat.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului nu rezultă dacă unitatea militară, unde a făcut stagiul militar, Ş.G., a făcut parte din detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.

Aşa fiind, în vederea completării probatoriilor, recursul urmează a fi admis şi a se trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Dolj împotriva sentinţei nr. 148 din 18 martie 2004, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată, cu trimitere, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1530/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs