ICCJ. Decizia nr. 1522/2005. Contencios. Anulare decizie C.N.A.S. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1522/2005
Dosar nr. 5561/2004
Şedinţa publică din 8 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 22 mai 2003, Colegiul Medicilor din România a solicitat în contradictoriu cu C.N.A.S., să se dispună anularea deciziei nr. 139 din 11 martie 2003, emisă de pârâtă, ca nelegală.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin acest act administrativ de autoritate s-a stabilit că societăţile de asigurare A. SA, Ar. SA, As. SA şi A.Ţ. SA, sunt „singurele societăţi de asigurare-reasigurare acreditate pentru a încheia asigurări de răspundere civilă profesională, cu furnizori de servicii medicale şi farmaceutice aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate, din subordinea C.N.A.S.", conform prevederilor anexelor la decizie.
În opinia sa, autoritatea publică emitentă nu este abilitată de lege să dispună o asemenea măsură, iar limitarea numărului de societăţi îi prejudiciază pe medicii care nu mai au posibilităţi să aleagă asigurătorul, în funcţie de condiţiile oferite de acesta.
Prin sentinţa civilă nr. 242 din 9 februarie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea, astfel cum a fost formulată.
Instanţa a reţinut că atribuţia prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. p) din OUG nr. 150/2002, se referă la aspecte specifice ale sectorului medical, respectiv la obligaţia furnizorilor de servicii medicale de a se asigura, la obiectul asigurării, termen, iar nu la stabilirea discreţionară a numărului şi numelui societăţilor de asigurare care pot să activeze în acest segment de piaţă.
Totodată, s-a considerat că existenţa unei vătămări în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, a fost dovedită de reclamant, cu înscrisurile depuse în dosar, din care rezultă că medicii care nu prezintă contracte de asigurare încheiate cu societăţile de asigurare nominalizate în Decizia nr. 139/2003, sunt pasibili de rezilierea contractelor încheiate cu casele teritoriale de asigurări de sănătate, chiar dacă posedă o asigurare încheiată cu o altă societate.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, pârâta C.N.A.S.
Recurenta a invocat mai multe motive de casare ce vizează, deopotrivă, legalitatea şi temeinicia soluţiei.
Între altele, ea a susţinut că la data soluţionării pricinii, actul administrativ supus controlului jurisdicţional nu mai era aplicabil, deoarece prin dispoziţia art. 2, se stabilise că acreditarea societăţilor de asigurare este valabilă doar până la 31 decembrie 2003.
Pe de altă parte, Curtea a ignorat împrejurarea că printr-o hotărâre judecătorească, devenită ulterior irevocabilă, instanţele de contencios administrativ au respins o acţiune cu obiect identic, formulată de Colegiul Medicilor Dolj.
Totodată, recurenta a susţinut că în realitate, din înscrisurile depuse de reclamant, în dosar, nu rezultă vătămarea unui drept subiectiv legitim, cerinţă impusă de lege pentru admisibilitatea acţiunii în contencios administrativ.
Recursul este fondat.
Prin Decizia nr. 139 din 11 martie 2003, emisă de pârâta C.N.A.S., s-a stabilit, în adevăr, că un număr de patru societăţi de asigurare, nominalizate la art. 1, sunt acreditate să încheie asigurări de răspundere civilă profesională cu furnizorii de servicii medicale şi farmaceutice aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate din subordinea autorităţilor publice emitente.
În articolul următor al deciziei s-a precizat durata limitată de aplicare a măsurii de acreditare, care expiră la data de 31 decembrie 2003.
Rezultă, aşadar, fără echivoc că la data soluţionării cauzei (9 februarie 2004), actul administrativ cu caracter normativ nu mai era în vigoare, ca urmare a expirării termenului de valabilitate şi a încetării caracterului său obligatoriu pentru toţi subiecţii de drept vizaţi.
Ignorând această împrejurare şi admiţând, totuşi, acţiunea îndreptată împotriva unui act administrativ, a cărui aplicabilitate încetase prin expirarea termenului stabilit la data emiterii lui, curtea de apel a pronunţat o hotărâre vădit nelegală.
Concluzia se impune şi în raport cu un alt aspect care se referă la condiţiile de admisibilitate a acţiunii prevăzute de art. 1 al Legii privind contenciosul administrativ nr. 29/1990, invocat atât de instanţă, cât şi în recursul pârâtei.
Mai precis, este vorba de dovada vătămării reclamantului, într-un drept subiectiv, recunoscut de lege, care în speţă nu a fost făcută de către Colegiul Medicilor din România.
Pe de altă parte, numai posibilitatea rezilierii în viitor a contractelor de asigurare încheiate de furnizorii de servicii medicale şi farmaceutice, cu casele teritoriale de asigurări, menţionate în considerentele sentinţei, nu este suficientă pentru a justifica concluzia în sens contrar a instanţei, cu consecinţa admiterii acţiunii şi anulării actului administrativ.
Aşa fiind, urmează a se admite recursul şi a fi modificată sentinţa, în sensul respingerii acţiunii introdusă de reclamantul Colegiul Medicilor din România.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta C.N.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 242 din 9 februarie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea formulată de reclamantul Colegiul Medicilor din România.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1521/2005. Contencios. Anulare ordin M.I.R.... | ICCJ. Decizia nr. 1523/2005. Contencios ŞI FISAL → |
|---|
