ICCJ. Decizia nr. 1572/2005. Contencios. La încheierea de suspendare a executării procesului-verbal de control. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1572/2005

Dosar nr. 7903/2004

Şedinţa publică din 10 martie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 2 iulie 2004, la Curtea de Apel Timişoara, reclamanta SC I.T. SRL, filiala Arad, a solicitat ca, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad, să se dispună suspendarea executării procesului-verbal de control încheiat de Serviciul de investigaţii fiscale din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Arad, la 25 mai 2004.

În motivarea cererii arată că prin procesul-verbal menţionat a fost obligată la plata sumei de 36.235.109.017 lei, cu titlu de accize şi la 1.582.645.102 lei, cu titlu de dobânzi şi 731.813.010 lei, cu titlu de penalităţi la plata cu întârziere a accizelor, precum şi la 16.433.692.203 lei, cu titlu de T.V.A. şi la 728.189.077 lei, cu titlu de dobânzi şi 334.693.166 lei, cu titlu de penalităţi la plata cu întârziere a T.V.A.

Mai arată că s-a stabilit că operaţiunile supuse controlului ar fi fictive, cu influenţă asupra deducerii nelegale a sumelor de 56.558.467.924 lei, reprezentând accize şi 14.177.067.275 lei, reprezentând T.V.A., cu toate că aceste sume nu au fost deduse până la data întocmirii procesului-verbal.

Susţine şi că plata acestor sume ar prejudicia societatea în mod ireversibil, prin intrarea în incapacitate de plată din lipsă acută de lichidităţi, mai ales că organul fiscal a instituit măsuri asiguratorii prin blocarea contului său bancar pentru suma de 60.000.000.000 lei şi prin sechestrarea materiei prime şi a întregii producţii de alcool.

Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin încheierea nr. 361/CA, pronunţată în Camera de consiliu, la 8 iulie 2004 a admis cererea, dispunând suspendarea executării procesului-verbal.

Instanţa reţine că executarea procesului-verbal ar aduce grave şi iminente prejudicii economice, reclamantei şi că pe rolul Curţii de Apel Timişoara se află acţiunea în contencios administrativ având ca obiect contestarea procesului-verbal în discuţie, a proceselor-verbale de sechestru asigurator şi a deciziei privind aplicarea de măsuri asigurătorii.

Împotriva încheierii a declarat recurs, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, susţinând că instanţa a reţinut eronat că prin executarea actelor contestate, ar înceta activitatea reclamantei, fără a avea în vedere că aceasta nu a făcut dovada că sunt întrunite prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 29/1990.

Recursul va fi admis .

Conform prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ (aplicabilă în cauza de faţă), „În cazuri bine justificate şi pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere instanţei să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la soluţionarea acţiunii".

Dar, instanţa de contencios administrativ nu putea să soluţioneze cererea de suspendare a executării procesului-verbal, în situaţia în care pe rolul său, la data introducerii cererii, nu se afla contestaţie împotriva deciziei emisă de Ministerul Finanţelor Publice, în urma contestării de către intimatul-reclamant, a procesului-verbal de constatare în discuţie, această decizie fiind actul administrativ-jurisdicţional atacabil în justiţie, conform art. 182 alin. (2) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

De altfel, din probele dosarului nu rezultă că s-ar fi emis o astfel de decizie, ci că recurentul a atacat procesul-verbal direct în instanţă, cauza formând obiectul dosarului nr. 5099/2004, al Curţii de Apel Timişoara.

Conform prevederilor art. 179 alin. (2) din OG nr. 92/2003, la cererea temeinic justificată a contestatorului, organul administrativ-jurisdicţional care trebuia să soluţioneze contestaţia făcută împotriva procesului-verbal de constatare, putea suspenda executarea acestuia, până la soluţionarea contestaţiei.

Cum nu există vreo dovadă din care să rezulte existenţa pe rolul Curţii de Apel Timişoara, a unei contestaţii împotriva deciziei Ministerului Finanţelor Publice, la data introducerii cererii de suspendare, condiţie obligatorie pentru promovarea cererii de suspendare a executării, se va admite recursul de faţă, va fi casată încheierea recurată, iar pe fond se va respinge acţiunea, ca inadmisibilă.

Văzând şi prevederile art. 312 şi 314 C. proc. civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad, în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, împotriva încheierii nr. 391/CA din 8 iulie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Casează încheierea atacată şi respinge cererea de suspendare a procesului-verbal de control din 25 mai 2004, ca inadmisibilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1572/2005. Contencios. La încheierea de suspendare a executării procesului-verbal de control. Recurs