ICCJ. Decizia nr. 163/2005. Contencios. Anulare parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.163/2005
Dosar nr. 8140/2004
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 20 mai 2002, reclamantul I.M. a chemat în judecată Ministerul Industriei şi Resurselor, SC H. SA Bucureşti şi A.C.H. Târgu Jiu, solicitând constatarea nulităţii absolute şi parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, seria M.03 nr. 965 din 15 aprilie 1994, eliberat pârâtei A.C.H. Târgu Jiu, cu privire la un teren în suprafaţă de 5857,4 mp, situat în intravilanul municipiului Târgu Jiu, tarlaua nr. 61, parcela nr. 12, având ca vecini: E şi N – SC C.O.F., V - drumul 43, S - Drumul 17.
În motivarea acţiunii sale. reclamantul a arătat că. deşi a cumpărat cu actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5097/1999. terenul respectiv. de la proprietarele K.A. şi V.E., care la rândul lor, obţinuseră în prealabil, în baza Legii nr. 18/1991, titlul de proprietate pe acest teren cu nr. 1351900, totuşi, pârâta SC H. SA ocupă fără drept acest teren, motiv pentru care a şi acţionat-o în justiţie, cu o acţiune în revendicare (dosarul nr. 5184/2002, al Judecătoriei Târgu Jiu). Cu acest prilej, arată reclamantul, pârâta i-a opus certificatul de atestare pe care l-a atacat conform art. 5, adresându-se autorităţii emitente a acestuia care, prin adresa nr. 191228 din 30 aprilie 2002, i-a răspuns, în sensul că nu mai poate revoca certificatul, întrucât acesta a intrat în circuitul civil.
Prin sentinţa nr. 326 din 4 noiembrie 2002, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantului şi a anulat parţial certificatul atacat, cu privire la un teren în suprafaţă de 5.018 mp, astfel cum a fost determinat în raportul de expertiză şi schiţa anexă acestuia, reţinând că terenul este proprietatea acestuia.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 2918 din 30 septembrie 2003, a admis recursurile declarate de SC H. SA, sucursala Târgu Jiu şi SC H. SA Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 326 din 4 noiembrie 2002, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, pe care a casat-o şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a reţinut, în esenţă, pe de o parte, că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei tardivităţii acţiunii invocată în cauză, iar, pe de altă parte, că nu s-a lămurit situaţia terenului de sub blocul de locuinţe pe latura vestică a acestuia, aspect ce este menţionat în expertiză şi apare în planul anexă al certificatului.
Rejudecând pricina în fond după casare, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 375 din 1 iunie 2004, a admis acţiunea reclamantului I.M., a anulat parţial certificatul de atestare a dreptului de proprietate, seria M.03 nr. 0965 din 15 aprilie 1994, cu privire la suprafaţa de 5.018 mp teren, ce aparţine reclamantului şi a respins excepţia de tardivitate a promovării acţiunii invocată de pârâţi, obligându-i pe aceştia şi la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat instanţa de fond a reţinut, pe de o parte, că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, cu adresa nr. 191228 din 30 aprilie 2002 şi că în ceea ce priveşte excepţia de tardivitate a introducerii acţiunii, trebuie respinsă, întrucât nulităţile absolute (astfel „cum sunt definite ele în Dreptul Civil Român"), pot fi invocate de oricine şi oricând, neputându-se reţine prescripţia.
S-a mai reţinut că în speţă operează nulitatea absolută parţială, întrucât pârâta SC H. SA a introdus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate, un teren ce aparţine reclamantului, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 28 octombrie 1999 şi autentificat sub nr. 5097.
Cu privire la terenul de sub blocul de locuinţe, instanţa de fond a reţinut contradicţia între răspunsul expertului şi concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.
Împotriva acestei din urmă sentinţe au declarat recurs, în termen legal, pârâţii Ministerul Economiei şi Comerţului, SC H. SA Bucureşti şi SC H. SA, sucursala Târgu Jiu, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
În principal, în dezvoltarea motivelor lor de recurs, pârâţii susţin, pe de o parte, că instanţa de fond a soluţionat greşit excepţia tardivităţii acţiunii reclamantului, situându-se greşit în sfera dreptului civil, iar nu cum ar fi fost corect, în cea a dreptului administrativ, dând o interpretare greşită dispoziţiilor art. 1, 5 şi 11 din Legea nr. 29/1990, precum şi celor ale Legii nr. 7/1996, a cadastrului şi publicităţii imobiliare.
Pe de altă parte, arată recurenţii, instanţa de fond nu şi-a exercitat rolul activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ., pentru a lămuri situaţia juridică a terenului, în sensul că nu a verificat dacă SC H. SA, în conformitate cu hotărârea Consiliului de administraţie nr. 590 din 30 septembrie 1999, a vândut blocul de locuinţe amplasat pe o porţiune a terenului în litigiu, către chiriaşi, nerespectând indicaţiile din Decizia Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ.
În plus, recurenta SC H. SA, sucursala Târgu Jiu, susţine că instanţa de fond a trecut cu uşurinţă peste aspectul arătat de experţi, că o parte din terenul aflat în litigiu, este în proprietatea indiviză a cumpărătorilor care trebuiau introduşi în cauză, această pârâtă nemaiavând calitate procesuală pasivă.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Este cunoscut că în conformitate cu dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, după casare, instanţa de fond va judeca din nou, ţinând seama de toate motivele invocate, înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.
De asemenea, conform prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză.
În cauză, potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză de experţii tehnici L.G. şi M.M. şi a schiţei anexă, pe terenul în litigiu se află amplasate barăci provizorii, provenind din vechea organizare de şantier, precum şi un bloc de locuinţe (P+1), necunoscând situaţia juridică a acestora.
Ulterior, în dosarul nr. 3154/2002, al Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, cu adresa nr. 11/212 din 6 august 2003, pârâta SC H. SA Bucureşti a depus „un set de acte reprezentând xerocopii de pe contractele de vânzare-cumpărare a locuinţelor ce se află pe terenul în litigiu, motiv pentru care în Decizia de trimitere s-a şi arătat că se impune lămurirea situaţiei.
În plus, în faza rejudecării în fond după casare, expertul tehnic G.L. a arătat că atât terenul de sub blocul de locuinţe, cât şi întreaga suprafaţă în litigiu este proprietatea particulară a proprietarilor locuinţelor din blocurile construite de SC H. SA, terenurile fiind vândute în cote indivize, nefiind individualizate pe proprietari.
În condiţiile mai sus arătate, se constată că instanţa de fond, în mod greşit, nu a dispus introducerea în cauză a celor care au contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anii 2000 - 2001, anterior, deci, introducerii acţiunii reclamantului.
Desigur, celelalte motive de recurs, inclusiv cel vizând soluţia dată excepţiei tardivităţii acţiunii, urmează a fi analizate, şi în contradictoriu cu persoanele fizice care au încheiat contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenul în litigiu, analiza excepţiei invocate urmând a fi făcută din perspectiva dispoziţiilor legale aplicabile, având în vedere că actul atacat este un act administrativ, iar nu de drept civil.
În consecinţă, se vor admite recursurile declarate în cauză, se va casa sentinţa atacată şi se va trimite cauza, spre rejudecare, pentru a se proceda în sensul celor mai arătate, precum şi a dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Economiei şi Comerţului, de SC H. SA, sucursala Târgu Jiu şi de SC H. SA Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 375 din 1 iunie 2004, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1610/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1647/2005. Contencios. La revizuire. Recurs → |
|---|
