ICCJ. Decizia nr. 1653/2005. Contencios. Respingere cerere de stabilire a domiciliului în România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1653/2005
Dosar nr. 6086/2004
Şedinţa publică din 15 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 20 ianuarie 2004, reclamantul N.N., cetăţean vietnamez, a formulat contestaţie împotriva deciziei de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România, nr. 217407, emisă la data de 11 noiembrie 2003, de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei - Autoritatea pentru Străini, solicitând anularea acestui act şi emiterea unei decizii de aprobare a cererii sale de stabilire a domiciliului în România.
În motivarea acţiunii, reclamantul arată că, deşi a făcut dovada şederii legale şi continue pe teritoriul României, mai mult de 6 ani, cererea de stabilire a domiciliului în România i-a fost respinsă, cu motivarea că în perioada 5 noiembrie 1997 - 23 decembrie 1997 a întârziat să facă cererea de prelungire a vizei, fiind sancţionat contravenţional.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 288 din 16 februarie 2004, a admis acţiunea, a anulat actul administrativ atacat şi a obligat pârâtul să emită o decizie de aprobare a stabilirii domiciliului în România.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, Ministerul Administraţiei şi Internelor - Autoritatea pentru străini, susţinând în esenţă că, reclamantul nu are şedere temporară legală în România, de cel puţin 6 ani, întrucât în perioada 5 noiembrie 1997 - 23 decembrie 1997 a fost sancţionat contravenţional pentru neprezentare în termen la prelungirea dreptului de şedere pe teritoriul României.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 71 din OUG nr. 194/2002: 1) străinii îşi pot stabili domiciliul în România, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) o şedere temporară legală şi continuă de cel puţin:
(I) 3 ani în cazul celor căsătoriţi cu cetăţeni români;
(II) 6 ani în cazul celorlalte categorii;
b) fac dovada faptului că pe întreaga perioadă menţionată la lit. a), au realizat mijloace de întreţinere după cum urmează:
(I) cel puţin la nivelul salariului mediu lunar pe economia naţională, în cazul străinilor căsătoriţi cu cetăţeni români;
(II) din activităţile legal desfăşurate pe teritoriul României, în cuantumul prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă, corespunzător dreptului de şedere acordat până la formularea cererii, în celelalte situaţii.
c) deţin spaţiu de locuit corespunzător;
d) vorbesc limba română la nivel satisfăcător;
e) sunt îndeplinite în continuare condiţiile cu privire la intrarea în România, prevăzute de art. 6 alin. (1) lit. a), c), e) şi f).
f) nu a intervenit pe perioada şederii în România, vreunul dintre motivele de nepermitere a intrării pe teritoriul României, prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) - d).
Intimatul-reclamant este cetăţean vietnamez, i s-a prelungit dreptul de şedere temporară în România în perioada 6 martie 1996 - 24 februarie 2004.
Aşadar, cel în cauză este de mai mult de 6 ani în România, îndeplinind condiţiile prevăzute de art. 71 din OUG nr. 194/2002.
Această ordonanţă, aprobată prin Legea nr. 357/2003, prevede ca unică sancţiune pentru întârzierea la prelungirea vizelor de şedere, amenda contravenţională [art. 124 alin. (1), coroborat cu art 25 lit. b)].
Pe de altă parte, întrucât sancţiunea contravenţională a fost aplicată în 1997 şi în continuare, străinului i s-a acordat viza de şedere, pe încă 6 ani, întârzierea nu poate fi reţinută ca motiv de nerespectare a dispoziţiilor art. 71 al legii.
Hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică, recursul declarat de pârâtă se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Străini din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor împotriva sentinţei civile nr. 288 din 16 februarie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1647/2005. Contencios. La revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1655/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
