ICCJ. Decizia nr. 1871/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 6 martie 2002, reclamanta SC P.C. SRL București a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, anularea deciziei nr. 120 din 31 ianuarie 2002, emisă de pârât și admiterea contestației împotriva procesului-verbal de control încheiat la data de 6 septembrie 2001 și
1) desființarea pct. 1 din cap. III al deciziei
2) constatarea că sumele stabilite prin cap. III pct. 2 lit. a) și b) din decizie au natura unor cheltuieli deductibile la stabilirea profitului impozabil și desființarea pct. 2 lit. c) și b);
- constatarea că sumele stabilite în cap III pct. 3 lit. a) și b) au fost în mod eronat considerate, ca reprezentând T.V.A. datorată bugetului de stat, cu consecința desființării acestor obligații.
în subsidiar, a solicitat să se țină cont de faptul că societatea a plătit o mare parte din sumele stabilite în procesul-verbal, iar pentru restul se afla deja în cursul executării silite și având în vedere acest aspect, să se dispună efectuarea compensării acestor sume achitate și colectate nedatorat la bugetul statului, cu alte obligații bugetare ale societății, iar în vederea clarificării aspectelor să se dispună reefectuarea controlului fiscal.
Motivându-și cererea, reclamantul a prezentat următoarele:
- în ceea ce privește pct. 1 din cap. III al deciziei, a arătat că data realizării de venituri impozabile nu coincide cu data înregistrării societății;
- cheltuielile reprezentând masa acordată jucătorilor, în scopul atragerii de clienții, fiind efectuate în scopul realizării de venituri, reprezintă cheltuieli deductibile;
- cu referire la cheltuielile aferente realizării de venituri prin intermediul unei asocieri în participațiune, au natura unor cheltuieli deductibile.
în privința T.V.A., reclamanta a arătat că până la data de 25 octombrie 2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 547/2001, de aprobare a O.U.G. nr. 17/2000, nu a existat temei legal în baza căruia să se impună societății reclamante să înregistreze T.V.A. colectat, în legătură cu mesele acordate clienților proprii.
Reclamanta a mai arătat că nefiind datorate impozitele și textele reținute în baza principiului "accesoriul urmează principiul", nici majorările de întârziere aferente nu sunt datorate.
Pe parcursul judecății, reclamanta și-a precizat acțiunea privind anularea parțială a deciziei nr. 120 din 31 ianuarie 2002 și a procesului-verbal de control, constatându-se că data începerii este 6 septembrie 1995 și că este nedatorată suma de 4.311.795.994 lei, reprezentând impozit stabilit suplimentar T.V.A. și majorări de întârziere.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 867 din 30 septembrie 2002, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut următoarele:
Motivul de nelegalitate privind data începerii activității, cu incidență asupra perioadei de scutire la plata obligațiilor fiscale, a fost apreciat ca nefondat, întrucât sumele imputate prin procesul-verbal contestat, nu au legătură cu data începerii activității, cu incidențe asupra perioadei de scutire la plata obligațiilor fiscale.
- cu privire la deductibilitatea cheltuielilor cu masa acordată judecătorilor, au fost apreciate ca fiind cheltuieli de protocol, întrucât nu au legătură directă cu activitatea specifică de exploatare și organizare a jocurilor de noroc. Iar reclamanta avea posibilitatea înregistrării lor la capitolul cheltuieli de protocol care în baza art. 4 alin. (6) lit. c) din O.U.G. nr. 217/1999, erau deductibile din punct de vedere fiscal, în limita protocolului de 1% aplicat asupra diferenței rezultate din totalul veniturilor și cheltuielilor.
în ceea ce privește deductibilitatea sumelor plătite cu titlu de chirie pentru spațiul situat în București, au fost apreciate ca fiind nedeductibile, întrucât reclamantul nu a preluat încheierea unui contract de închirieri sau subînchiriere cu societatea Z. România, iar contractul de asociere în participațiune încheiat cu această societate, nu îndeplinește condițiile de a fi un document justificativ.
Referitor la cel de al treilea motiv, T.V.A. - ul și majorările de întârziere aferente sumelor reținute, ca debit principal, s-au reținut ca fiind legal datorate, având în vedere obligația de colectare a T.V.A., conform art. 2 lit. b) din O.G. nr. 3/1992 și conform principiului "accesoriul urmează principalul".
Legal datorate au fost apreciate și majorările de întârziere, în baza art. 19 din O.G. nr. 11/1996.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamanta SC P.C. SRL București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a arătat că în mod greșit instanța a stabilit că societatea este scutită de plata impozitului pe profit pe perioada 14 aprilie 1995 - 14 aprilie 1997, și nu pe perioada 6 septembrie 1995 - 6 septembrie 1997, întrucât data începerii activității societății, de la care se calculează perioada pentru care investițiile străine sunt scutite de plata impozitului pe profit, este 6 septembrie 1995, iar nu 14 aprilie 1997.
în sprijinul susținerilor sale, reclamanta a invocat dispozițiile H.G. nr. 928/1997 care definește sintagma dată începerii efective a activității, în raport cu data atestării obținerii de venituri, precum și autorizațiile și licențele necesare desfășurării jocurilor de noroc care au fost obținute la data de 2 august 1995 și 2 septembrie 1995.
Al doilea motiv de recurs vizează capătul de cerere cu privire la considerarea, ca deductibile, a cheltuielilor cu masa acordată jucătorilor și a sumelor plătite cu titlu de chirie.
A arătat că instanța în mod greșit a înlăturat dispozițiile art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 70/1994, privind impozitul pe profit, potrivit cărora "cheltuielile sunt deductibile, numai dacă sunt aferente realizării veniturilor", întrucât masa acordată jucătorilor este o cheltuială efectuată în scopul atragerii de clienți, deci în scopul realizării de venituri, iar nu cheltuială de protocol, cum, în mod greșit au considerat-o inspectorii Ministerului Finanțelor și a cărei încadrare a menținut-o și instanța de fond.
Aceste mese acordate jucătorilor reprezintă o cheltuială efectuată în exclusivitate în scopul măririi veniturilor din jocuri de noroc, scopul principal al societății fiind obținerea de profit, inclusiv prin acordarea unui stimulent, în vederea menținerii acestora un timp cât mai îndelungat în incinta cazinoului.
Al treilea motiv de recurs privește cheltuielile efectuate cu locația, în baza contractului de asociere în participațiune încheiat cu societatea Z. România.
Recurenta a susținut că veniturile ce îi reveneau societății R. România, în procent de 2%, de veniturile asocierii în participațiune, reprezintă cheltuieli aferente spațiului în care societatea își desfășura activitatea, conform contractului de asociere în participațiune, astfel că aceste cheltuieli sunt deductibile.
Argumentarea instanței de fond potrivit căreia "pe factură nu figurează reclamanta, ci SC H.N. SA este lipsită de relevanță, având în vedere că dreptul de deducere a cheltuielilor efectuate are persoana care plătește chiria, iar chiria a fost achitată de societate.
Al patrulea motiv de recurs vizează T.V.A. aferent sumelor reținute cu titlu de debit principal, precum și majorările de întârziere aferente T.V.A.
Recurenta a arătat că societatea nu datorează T.V.A. pentru mesele acordate jucătorilor în temeiul art. 14 lit. a) din O.G. nr. 3/1992, potrivit cărora bunurilor acordate de către furnizori, clienților, în vederea stimulării,vânzărilor în condițiile prevăzute în contractele încheiate, nu se cuprind în baza de impozitare a T.V.A.
în ce privește T.V.A. aferent chiriei plătite în cadrul asocierii în participațiune, pe baza acelorași principii, cotele de T.V.A. aferente procentelor de cheltuieli distribuite partenerilor dintr-o asociere în participațiune sunt deductibile din punct de vedere al T.V.A.
în fine, referitor la majorările aferente T.V.A. s-au apreciat, de asemenea, ca nefiind datorate în baza principiului "accesoriul urmează principalul".
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente.
1. Primul motiv de nelegalitate privind data începerii activității cu incidența asupra perioadei de scutire la plata obligațiilor fiscale, se apreciază a fi nefondat, instanța de fond, în mod corect, respingând acest capăt de cerere.
Astfel, în procesul-verbal contestat în prezenta cauză, din 6 septembrie 2001, sumele imputate nu au legătură cu data începerii activității cu incidența asupra perioadei de scutire la plata obligațiilor fiscale.
Data începerii activității a fost stabilită printr-un alt proces-verbal, nr. 51693 din 4 aprilie 1997, încheiat de Administrația Finanțelor Publice a sectorului 1 București, care nu a fost contestat și care nu formează obiectul prezentei cauze.
2. în ceea ce privește situația cheltuielilor deductibile.
în speță, reclamanta SC P.C. SRL București a procedat la deducerea din masa profitului impozabil, a cheltuielilor efectuate cu masa acordată jucătorilor, în scopul atragerii de clienți.
Organele de control financiare și fiscal au apreciat, ca nelegală, această operațiune, iar instanța de fond a făcut încadrarea cheltuielilor astfel efectuate, în cheltuieli de protocol, admițând deducerea acestora, numai într-o anumită limită.
în mod greșit instanța de fond a soluționat sub acest aspect, cauza.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 70/1994, republicată, "pentru determinarea profitului impozabil, cheltuielile sunt deductibile, numai dacă sunt aferente realizării veniturilor și cele considerate deductibile conform prevederilor legale în vigoare".
în consecință, orice cheltuială care duce la realizarea de venituri, este deductibilă, legiuitorul considerând că definirea relativ largă a acestei sfere este utilă calculării unui impozit corect.
Din modul de evidențiere în contabilitatea societății, a sumei de 3.873.075.777 lei, respectiv în contul 6583, alte cheltuieli de exploatare, rezultă că aceste cheltuieli erau operațiuni curente ale societății.
Mesele acordate jucătorilor sunt gratuite, jucătorii fiind identificați prin înregistrarea acestora la recepția cazinoului, în timp ce mesele aferente non jucătorilor se plătesc de către aceștia, fiind emise note de plată evidențiate distinctual în contabilitatea societății.
Ținând cont de specificul activității de cazinou, se poate considera că masa jucătorilor este o cheltuială efectuată în scopul atragerii de clienți și implicit, al realizării de venituri, nu prin cheltuială de protocol, cum în mod greșit au considerat inspectorii Ministerului Finanțelor Publice și instanța de fond.
Se apreciază că mesele acordate jucătorilor reprezintă o cheltuială efectuată în scopul măririi veniturilor din jocuri de noroc, scopul principal al societății fiind obținerea de profit, inclusiv prin acordarea unui stimulent în vederea menținerii acestuia un timp cât mai îndelungat în incinta cazinoului.
în sensul acestei interpretări sunt și dispozițiile art. 4 alin. (3) din O.G. nr. 70/1994, care enumeră cheltuielile pentru care nu se admit deduceri și care nu menționează și acest tip de cheltuieli.
în consecință, având în vedere dispozițiile art. 4 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 70/1994 și ținând cont scopul efectuării cheltuielilor cu mesele acordate jucătorilor, Curtea constată că masa acordată jucătorilor este deductibilă din profitul impozabil.
3. Cu privire la deductibilitatea cheltuielilor făcute cu locația realizată în baza unui contract de asociere în participațiune.
Spațiul în care societatea își desfășoară activitatea, a fost pus la dispoziție potrivit contractului de asociere în participațiune, de către societatea Z. România.
în cauză esențială societatea a achitat locație.
Prin urmare, calificarea sumei achitate cu titlu de cheltuieli pentru locație, în vederea desfășurării activității producătoare de venituri, este cheltuiala deductibilă.
înregistrarea în contabilitate a acestor cheltuieli a fost realizată în baza în baza documentelor justificative, respectiv în baza facturilor emise de SC H.N. SA.
Pentru toate aceste motive, constată că recursul este întemeiat în parte, fiind admis, cu privire la pct. 1 din cap. III al deciziei și pct. 2 din aceeași decizie, constatând ca fiind deductibile la stabilirea profitului impozabil, cheltuielile aferentei chiriei și mesei gratuite acordate jucătorilor.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1998/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1500/2005. Contencios → |
|---|
