ICCJ. Decizia nr. 2168/2005. Contencios
Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 557 din 22 aprilie 2004, a respins, ca tardivă, acțiunea prin care de reclamantul C.I. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii nr. 11.702 din 29 octombrie 2003, emisă de pârâtă, pe seama reclamantului.
La pronunțarea sentinței, instanța de fond a reținut că reclamantul a contestat hotărârea emisă de pârâtă pe seama sa, la data de 29 martie 2004, depășind termenul de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, prevăzut la art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000.
La data de 9 iulie 2004, reclamantul a formulat recurs împotriva sentinței instanței de fond, recursul nefiind motivat.
Din verificarea actelor procedurale ale dosarului, se constată că sentința atacată a fost comunicată reclamantului, la data de 17 octombrie 2004, iar recursul declarat de acesta, la data de 9 iulie 2004, nu a fost motivat nici până la acest termen de judecată.
Potrivit art. 306 pct. 1 C. proc. civ., raportat la art. 301 din același cod, recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii ce se atacă.
Cum recursul declarat de reclamant nu a fost motivat în termenul legal de 15 zile de la comunicarea sentinței atacate, s-a constatat că recursul este nul.
← ICCJ. Decizia nr. 2336/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2170/2005. Contencios → |
---|