ICCJ. Decizia nr. 1892/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1892/2005

Dosar nr. 5411/2004

Şedinţa publică din 22 martie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 26 noiembrie 2003, reclamantul D.M. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Dolj, solicitând să se constate că perioada 27 august 1957 - 31 decembrie 1957 şi 2 iunie 1958 - 31 ianuarie 1960 a fost executată în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, cu obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru această perioadă şi pe cale de consecinţă, să se anuleze hotărârea Comisiei din cadrul Casei Judeţene de Pensii Dolj.

Motivându-şi cererea, reclamantul a arătat că în perioada 27 august 1957 - 31 decembrie 1957 şi 2 iunie 1958 - 31 ianuarie 1960 a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, situaţie ce se dovedeşte cu livretul militar şi că, greşit, comisia nu a constatat ca fiind îndeplinite cerinţele Legii nr. 309/2002.

Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 131 din 12 martie 2004, a respins contestaţia formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că din livretul militar depus la dosar şi din fişa de evidenţă emisă de U.M. 02405 Piteşti, rezultă că reclamantul, în perioada 17 august 1957 - 31 decembrie 1957, a efectuat stagiul militar, la U.M. 04669.

Iar militarii care au efectuat stagiul militar în unităţi militare, cum este cazul petiţionarului, nu se încadrează în dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 309/2002, întrucât au prestat activităţi de muncă în cadrul armatei române.

Pentru perioada 2 iunie 1958 - 31 ianuarie 1960, în mod corect Casa Judeţeană de Pensii Dolj i-a acordat drepturile prevăzute de legea precitată, întrucât a făcut dovada efectuării stagiului militar în detaşamente de muncă aparţinând Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamantul D.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că în mod greşit i-a respins instanţa de fond, cererea, şi pentru perioada 27 august 1957 - 31 decembrie 1957, întrucât a lucrat în condiţii extrem de grele.

Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi condiţiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Casa Judeţeană de Pensii Dolj - Comisia pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, prin hotărârea nr. 1813 din 18 noiembrie 2002, a admis în parte cererea petiţionarului D.M. şi a constatat că perioada 2 iunie 1958 - 31 ianuarie 1960 se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Pentru perioada 27 august 1957 - 31 decembrie 1957 a respins cererea, pe motiv că a efectuat stagiul militar în unitate militară aparţinând Ministerului Forţelor Armate.

Hotărârea a fost temeinic şi legal menţinută prin sentinţa civilă nr. 131 din 12 martie 2003, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetăţean român, care a efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961.

După cum se observă, legea instituie două condiţii necesare pentru a intra sub incidenta acesteia:

1) efectuarea stagiului militar în detaşamente de muncă, în perioada 1950 - 1961;

2) detaşamentele de muncă să fi aparţinut Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.

Or, din livretul militar seria Ab nr. 009576, precum şi din fişa de evidenţă eliberată de U.M. 02405 Piteşti, rezultă că reclamantul, în perioada 27 august 1957 - 31 decembrie 1957, a efectuat stagiul militar la U.M. 04669, aparţinând Ministerului Forţelor Armate, fiind trecut în rezervă la data de 31 decembrie 1957.

În această situaţie, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile impuse prin art. 1 din Legea nr. 309/2002, se va respinge recursul în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de D.M. împotriva sentinţei nr. 131 din 12 martie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1892/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs