ICCJ. Decizia nr. 1811/2005. Contencios. Anulare act administrativ, funcţionar public. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1811/2005
Dosar nr. 8551/2004
Şedinţa publică din 21 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bihor, reclamantul C.S. a chemat în judecată pe pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, Autoritatea Naţională de Control Bucureşti şi Garda Financiară - Comisariatul General Bucureşti, solicitând în principal să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 93 din 29 ianuarie 2004, iar în subsidiar, să se dispună anularea deciziei, obligarea Gărzii Financiare să fie preluat prin transfer în interesul serviciului, anularea selecţiei care a stat la baza preluării personalului şi obligarea Comisariatului Regional Timiş, la plata daunelor morale, în cuantumul precizat, de 1.000.000.000 lei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la 13 octombrie 2003 a intrat în vigoare OUG nr. 91/2003, după care personalul Gărzii Financiare a fost preluat, prin transfer în interesul serviciului, de către Garda Financiară nou înfiinţată în subordinea Autorităţii Naţionale de Control.
La data de 20 ianuarie 2004, arată reclamantul, i s-a comunicat verbal, numărul comisarilor şi nominalizarea acestora, menţionând că selectarea s-a făcut la nivel central, motiv pentru care s-a deplasat la Bucureşti şi s-a adresat şi în scris, după care i s-a comunicat că selecţia s-a făcut în baza unor criterii de selecţie stabilite prin protocolul încheiat între cele două ministere, selecţie care nu s-a comunicat, încălcându-se, astfel, dispoziţiile art. 4 lit. b) din Legea nr. 188/1999, precum şi principiul transparenţei.
Aceasta, şi în condiţiile în care mutarea definitivă în cadrul altui compartiment se poate face numai cu acordul scris al funcţionarului public, ori prin actul atacat, aceasta s-a făcut fără acordul lui, arată reclamantul.
Prin sentinţa nr. 277/CA din 14 septembrie 2004, Tribunalul Bihor a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Oradea.
Autoritatea Naţională de Control, prin întâmpinare, a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Oradea, pe motiv că tribunalul este instanţă competentă în jurisdicţia muncii, arătând, totodată, că Legea nr. 188/1999, a prevăzut că doar ordinul sau dispoziţia de eliberare din funcţie ori de destituire din funcţie se atacă la instanţa de contencios administrativ. În opinia acesteia, celelalte măsuri care vizează modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici, nu pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ, fiind aplicabile dispoziţiile art. 93 din Legea nr. 188/1999, care prevede că dispoziţiile acestei legi se completează cu legislaţia muncii.
De asemenea, Autoritatea Naţională de Control a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocând faptul că nu a dispus modificarea locului şi a felului muncii a fostului comisar al Gărzii Financiare. Pe fond, a invocat faptul că, în baza protocolului încheiat între Ministerul Finanţelor Publice şi Autoritatea Naţională de Control, reclamantul a rămas în structurile Ministerului Finanţelor Publice, unde era angajat şi înainte de apariţia OUG nr. 91/2003. În ceea ce priveşte cererea reclamantului, de a fi angajat prin transfer, la Garda Financiară, Autoritatea Naţională de Control a arătat că transferul este o convenţie tripartită, care implică acordul ambilor angajatori, alături de cel al salariatului, iar pentru reclamant, Ministerul Finanţelor Publice nu şi-a dat acordul în privinţa transferului.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, Garda Financiară - Comisariatul General Bucureşti a invocat lipsa calităţii procesuale pasive, arătând că nu este emitentul actului. Pe fond a arătat că în baza protocolului semnat la 22 iunie 2004, Garda Financiară a transferat în interes de serviciu, un număr de 1005 posturi din totalul de 1405, cât exista la data încheierii protocolului, iar pentru cele 400 de posturi rămase în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, s-a dispus încadrarea personalului pe funcţii echivalente cu funcţia deţinută anterior.
S-a mai motivat că transferul este o convenţie tripartită care se realizează prin acordul de voinţă al instituţiei cesionare, a instituţiei cedente şi al salariatului, iar în cauză, Garda Financiară nu a formulat nici o cerere la Direcţia Generală a Finanţelor Publice, privind transferul reclamantului, în interesul serviciului. În plus, în baza protocolului încheiat s-au întocmit listele cu personalul Gărzii Financiare care a fost preluat prin transfer în interesul serviciului, în derularea acestor operaţiuni fiind stabilite unele criterii orientative care au fost recomandate a fi reţinute la întocmirea listelor.
Prin sentinţa nr. 469/CA/2004 - P.I. din 1 noiembrie 2004, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţia de necompetenţă materială. A admis în parte acţiunea reclamantului C.S., împotriva pârâţilor Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor şi Garda Financiară - Comisariatul General şi a anulat Decizia nr. 93 din 29 ianuarie 2004, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, începând cu 1 iulie 2004.
Totodată, instanţa de fond a dispus anularea selecţiei care a stat la baza preluării prin transfer, în interesul serviciului, a personalului cu atribuţiile Gărzii Financiare şi a personalului care rămâne în structura Ministerului Finanţelor.
De asemenea, prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă cererea reclamantului, atât pentru încadrarea lui prin transfer la Garda Financiară, cât şi pentru despăgubiri.
Acţiunea reclamantului faţă de Autoritatea Naţională de Control a fost respinsă, apreciindu-se că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia este fondată.
Pentru a se pronunţa în sensul mai sus arătat, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că selectarea personalului, în vederea transferării, s-a făcut fără respectarea vreunui criteriu obiectiv, fără evaluare şi punctaj, potrivit criteriilor stabilite de Garda Financiară, iar această selecţie, fără respectarea nici unui criteriu obiectiv bazat pe rezultate profesionale, este o selecţie discriminatorie şi încalcă dreptul prevăzut de lege în favoarea reclamantului, în calitate de funcţionar public.
Totodată, instanţa de fond a reţinut şi că, prin Decizia nr. 93/2004, s-a dispus mutarea definitivă a reclamantului, într-un alt compartiment, fără acordul funcţionarului public, deci cu încălcarea dispoziţiilor art. 4 lit. f) şi ale art. 85 din Legea nr. 188/1999.
Cât priveşte cererea reclamantului, referitoare la încadrarea la Garda Financiară, prin transfer, instanţa de fond a reţinut că aceasta nu poate fi soluţionată, atâta timp, cât nu se face o evaluare obiectivă şi transparentă a tuturor funcţionarilor publici din sistemul Gărzii Financiare, pentru a se stabili dacă în raport cu punctajul obţinut de acesta, se încadrează în numărul posturilor preluate de Garda Financiară.
Curtea de Apel Oradea a respins cererea privind plata daunelor morale, reţinând că această pretenţie a fost formulată faţă de Comisariatul Regional Timiş, faţă de care, însă, reclamantul nu a înţeles să formuleze acţiune.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Garda Financiară - Comisariatul General, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că în mod greşit a reţinut instanţa de fond, că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 7/2004, reclamantul fiind tot timpul angajat al Ministerului Finanţelor Publice, iar nu al Autorităţii Naţionale de Control - Garda Financiară. Totodată, se susţine că şi în aceste condiţii, au fost emise criterii orientative (adresa nr. 396073 din 5 decembrie 2003) pentru unităţile teritoriale ale Gărzii Financiare, care au fost recomandate a fi reţinute în vederea aplicării prevederilor protocolului prevăzut în art. 18 alin. (2) din OUG nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare. Arătând cum s-au întocmit listele în baza Protocolului între Ministerul Finanţelor Publice şi Autoritatea Naţională de Control şi a fost transferată o parte din funcţionari, recurenta-pârâtă precizează că întreaga responsabilitate a încadrării pe funcţii a personalului rămas a fost asumată de Ministerul Finanţelor Publice, care trebuia să-i încadreze pe funcţii echivalente cu funcţia deţinută anterior, Garda Financiară neavând atribuţii în acest sens.
În plus, arată recurenta-pârâtă, instanţa de fond nu a avut în vedere că transferul în interesul serviciului reprezintă o convenţie tripartită care se realizează prin acordul de voinţă al instituţiei cesionare (cea în beneficiul căreia se face transferul), al instituţiei cedente (cea de la care salariatul pleacă) şi al salariatului şi nici că în speţă Autoritatea Naţională de Control - Garda Financiară nu a formulat vreo cerere la Ministerul Finanţelor Publice, privind transferul reclamantului, în interesul serviciului. Mai mult, arată recurenta, C.S. a fost numit şi reconfirmat în calitate de funcţionar public, de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, prin Decizia directorului general al direcţiei.
În opinia recurentei-pârâte, instanţa de fond nu poate stabili numărul de posturi necesare funcţionării noii structuri de control şi nici nu poate cenzura care dintre funcţionarii publici încadraţi în temeiul unui contract de muncă, trebuiau preluaţi la Autoritatea Naţională de Control - Garda Financiară, cu atât mai mult, cu cât faptele şi actele s-au născut în contextul unei reorganizări a Gărzii Financiare, efectuate în conformitate cu dispoziţiile OUG nr. 91/2003.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, este de necontestat că, prin OUG nr. 91/2003, Garda Financiară se organizează ca instituţie publică de control în subordinea Autorităţii Naţionale de Control.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor alin. (1) al art. 18 din OUG nr. 91/2003, Garda Financiară, înfiinţată prin această ordonanţă, preia de la Ministerul Finanţelor Publice, prin transfer în interesul serviciului, personalul aferent activităţii desfăşurate de Garda Financiară din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, numărul comisarilor, al funcţionarilor publici şi al personalului contractual se stabileşte prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului delegat pentru coordonarea autorităţilor de control privind aprobarea protocolului de preluare a activităţii Gărzii Financiare, de către Autoritatea Naţională de Control.
În cauză, se constată că s-a încheiat Protocolul prevăzut de lege, iar cu adresa nr. 396073/2003s-a transmis tuturor secţiilor Gărzii Financiare din teritoriu, o notă privind aplicarea criteriilor de apreciere pentru transferul personalului, ce cuprinde punctual şi imperativ aceste criterii, nicidecum orientativ, cum susţine recurenta-reclamantă.
Modul de aplicare a acestor criterii la nivelul personalului, cu alte cuvinte procedura urmată, nu poate fi, însă, caracterizată ca fiind imparţială, obiectivă şi transparentă, încălcându-se, astfel, principiile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, text preluat într-o formă dezvoltată de art. 4 din Legea nr. 188/1999, republicată, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond. Referirile acesteia la dispoziţiile Legii nr. 7/2004, sunt de natură doar de a sublinia intenţia legiuitorului privind necesitatea respectării unor proceduri transparente în cazul transferului.
În plus, se constată că în cauză nu se poate invoca lipsa cererii Autorităţii Naţionale de Control - Garda Financiară, către Ministerul Finanţelor Publice privind pe intimatul-reclamant, în condiţiile în care transferul este prevăzut de lege, iar criteriile de selecţie nu pot fi subiective, lipsite de transparenţă, de natură a crea suspiciuni cu privire la un eventual abuz.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, corect şi amplu motivată, iar criticile formulate împotriva acesteia, nefondate, se va respinge recursul declarat în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 14 şi 18 din Legea nr. 29/1990.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Garda Financiară - Comisariatul General împotriva sentinţei civile nr. 469/CA – P.I. din 1 noiembrie 2004, a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1802/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1887/2005. Contencios. Refuz repunere în... → |
|---|
