ICCJ. Decizia nr. 1802/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1802/2005
Dosar nr. 6895/2004
Şedinţa publică din 18 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta G.L. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună stabilirea calităţii sale de beneficiară a Legii nr. 189/2000, conform art. 4 alin. (1) şi (2) din HG nr. 127/2002.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin hotărârea atacată, pârâta i-a respins în mod nelegal cererea privind stabilirea calităţii de beneficiară a actului normativ menţionat, deşi prin înscrisurile anexate cererii şi prin declaraţiile martorilor, a dovedit că s-a născut la data de 29 iunie 1934, în oraşul Ismail din Basarabia şi s-a refugiat în România, în anul 1940, stabilindu-se în final, în oraşul Fălticeni.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 659 din 6 aprilie 2004, a admis acţiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii nr. 9020/8229 din 3 noiembrie 2003, emisă de pârâtă. Totodată, a obligat-o pe aceasta din urmă să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada octombrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data 1 aprilie 2003.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, dat fiind contextul istorico-militar al perioadei de după ultimatumul din 26 iunie 1940, se poate prezuma pe calea prevăzută de art. 1203 C. civ., că tatăl reclamantei şi membrii familiei sale nu mai puteau rămâne pe teritoriul Basarabiei, după ce acesta săvârşise „acte de bravură şi sacrificiu, cu ocazia evacuării Armatei române din Basarabia, fiind trecut într-o fişă cu ofiţerii din Brigada a 12-a Infanterie, care au săvârşit astfel de acte.
Împotriva acestei sentinţe, considerară nelegală şi netemeinică, a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti care a susţinut, în esenţă, că este culpa reclamantei-intimate că nu şi-a respectat obligaţia de a proba perioada exactă a persecuţiei etnice. A mai susţinut că indemnizaţia nu se acordă în sumă fixă, ci în funcţie de anii în care petenta a locuit efectiv în ţară, până la 6 martie 1945, venind ca refugiată, or instanţa nu s-a întemeiat pe probe utile, pertinente şi concludente, când a determinat perioada refugiului.
Recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Astfel, din certificatele de stare civilă depuse, în copie, la dosar, rezultă că reclamanta s-a născut la data de 29 iunie 1934, în localitatea Ismail din Basarabia, fiind fiica lui C.D. şi C.H.F.
Prin declaraţii autentificate în faţa notarului de stat, martorele A.G. şi S.M. au arătat că reclamanta s-a refugiat împreună cu familia, în timpul celui de-al doilea război mondial, în România, fără, însă, a preciza momentul refugiului, una dintre martore arătând că refugiul a avut loc „în urma înaintării armatei sovietice", iar cealaltă a indicat anul 1940.
Din cele relatate, rezultă fără putinţă de tăgadă că reclamanta are calitate de refugiată şi i se pot acorda drepturile prevăzute de lege, însă nu pe perioada octombrie 1940 - 6 martie 1945, aşa cum greşit, a reţinut instanţa de fond, ci doar pe perioada octombrie 1940 - 22 iunie 1941 şi 1 martie 1944 - 6 martie 1945.
Soluţia urmează a fi aceasta, deoarece în perioada 22 iunie 1941 - martie 1944, Basarabia s-a aflat sub administraţie românească, neexistând temei legal pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În acest sens merită a fi menţionată opinia Institutului de Istorie „Nicolae Iorga", potrivit căruia, refugieri de persoane din Basarabia şi Bucovina de Nord s-au făcut în intervalul 26 iunie 1940 - 22 iunie 1941.
După această perioadă, cele două teritorii au fost integrate din nou României, fiind parte a statului român. Această situaţie s-a perpetuat până la începutul anului 1944, când în condiţiile avansării trupelor ruseşti, „cele două teritorii au fost din nou ocupate de către fosta U.R.S.S.".
În consecinţă, recursul va fi admis şi sentinţa atacată, modificată, în sensul că perioadele pentru care se acordă drepturile, sunt octombrie 1940 - 22 iunie 1941 şi 1 martie 1944 - 6 martie 1945.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 659 din 6 aprilie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Modifică sentinţa, în sensul că perioadele pentru care se acordă drepturile, sunt octombrie 1940 - 22 iunie 1941 şi 1 martie 1944 - 6 martie 1945.
Menţine celelalte dispoziţii.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1799/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1811/2005. Contencios. Anulare act... → |
|---|
