ICCJ. Decizia nr. 1979/2005. Contencios. împotriva deciziei Curţii de Conturi Secţia Jurisdicţională. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1979/2005
Dosar nr. 402/2004
Şedinţa publică din 25 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 357 din 29 mai 2003, secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a respins recursul jurisdicţional formulat de M.I., împotriva sentinţei nr. 23 din 20 martie 2003, pronunţată de Colegiul jurisdicţional Mehedinţi.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Conturi a reţinut că prin sentinţa nr. 23/2003, M.I. a fost obligat să plătească la bugetul de stat, suma de 5.000.000 lei, cu titlu de amendă, în cuantum de 500.000 lei pe zi, conform art. 128 din Legea nr. 94/1992, modificată şi republicată, aferentă perioadei 21 ianuarie 2003 - 31 ianuarie 2003. S-a arătat că prin procesul-verbal de constatare din 30 ianuarie 2003, încheiat de controlorii Curţii de Conturi, în conformitate cu art. 4 alin. (2) şi art. 129 din Legea nr. 129/1992, s-a constatat că M.I., în calitate de asociat şi administrator la SC A.P.P. SRL, a refuzat în mod repetat să pună la dispoziţia organului de control, documentele şi informaţiile solicitate prin scrisoarea nr. 27 din 15 ianuarie 2003.
În recursul jurisdicţional declarat împotriva acestei prime sentinţe, M.I. a arătat că amenda ce i-a fost aplicată, trebuia anulată, întrucât SC A.P.P. SRL este o societate cu capital integral privat şi astfel, nesupusă controlului jurisdicţiei Curţii de Conturi.
Recursul jurisdicţional a fost respins ca nefondat, în temeiul prevederilor art. 19 lit. c) din Legea Curţii de Conturi, potrivit cu care această curte poate hotărî efectuarea de controale şi la alte persoane juridice, decât cele menţionate în art. 18, respectiv şi la cele cu capital integral privat, care nu îşi îndeplinesc obligaţiile financiare către stat, verificările efectuându-se împreună cu reprezentanţii instituţiilor competente în domeniul supus controlului.
Cum din probele dosarului a rezultat neîndoios şi împrejurarea că au fost epuizate toate căile legale, pentru a-l înştiinţa pe M.I. de controlul ce urma să fie făcut, însă acesta a refuzat să permită accesul organelor competente a efectua controlul, s-a apreciat că amenda a fost în mod legal aplicată.
Şi împotriva acestei decizii, în termen legal şi în conformitate cu prevederile Legii nr. 94/1992, modificată şi republicată, a declarat recurs, M.I., criticând Decizia pentru nelegalitate şi netemeinicie, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, în dezvoltarea motivului de recurs, recurentul a arătat că în mod eronat şi contrar concluziilor orale ale Procurorului financiar, Curtea de Conturi a reţinut că sancţionarea sa cu amendă a fost corectă şi legală, fiind reţinută şi împrejurarea că recurentul a violat corespondenţa conţinând avizul de control al Camerei de Conturi Mehedinţi, retransmisă, ceea ce, însă, nu corespunde realităţii.
Recurentul a mai susţinut că scrisorile nr. 2444 din 31 martie 2003 şi nr. 320 din 31 ianuarie 2003, prin care Administraţia Finanţelor Publice Mehedinţi şi Inspecţia Muncii au comunicat refuzul său de a colabora cu aceste organisme, sunt probe prefabricate şi drept urmare, în mod greşit Curtea de Conturi le-a avut în vedere la luarea şi respectiv, motivarea deciziei pronunţate.
Examinând Decizia atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport cu prevederile legale incidente în cauză, incluzând art. 3041 C. proc. civ., instanţa reţine că recursul de faţă este nefondat şi urmează a fi respins ca atare, pentru următoarele consideraţiuni:
Curtea de Conturi a făcut în mod judicios în cauză, aplicarea prevederilor art. 19 lit. c) din Legea nr. 94/1992, astfel cum a fost ea modificată şi republicată şi potrivit cu care Curtea de Conturi are în mod legal competenţa de a exercita control la societăţile cu capital integral privat, astfel cum este şi cazul SC A.P.P. SRL. În acest context, Curtea de Conturi a analizat şi coroborat toate probele existente în dosar, reţinând în mod just, astfel după cum apreciază Înalta Curte, că s-au efectuat numeroase încercări de a înştiinţa societatea în cauză, despre controlul ce urma a fi efectuat, plicurile returnate fiind, de altfel, depuse la dosar.
Nefondată este şi susţinerea recurentului referitoare la aşa zisele probe prefabricate. Adresele la care se face referire, sunt depuse la dosarul de fond şi reprezintă informaţiile comunicate de către D.G.F.M. Mehedinţi şi de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale - Inspecţia Muncii, la solicitarea Camerei de Conturi, purtând semnătura persoanelor împuternicite, ca şi ştampila instituţiei.
Nici un element din conţinutul acestor adrese nu este de natură a susţine opinia recurentului în sensul că aceste documente, ce au fost, de altfel, solicitate de către o autoritate publică, ar fi „prefabricate".
În fine, nici critica potrivit căreia Curtea de Conturi ar fi trebuit să primească concluziile orale ale Procurorului financiar, nu este fondată, câtă vreme opinia exprimată de procurorul financiar, din punct de vedere legal, nu are şi nici nu ar putea avea, pentru completul de judecată, caracter obligatoriu.
Pentru toate cele sus arătate, recursul de faţă fiind nefondat, urmează a fi respins în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.I. împotriva deciziei nr. 357 din 29 mai 2003, a secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1934/2005. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 2008/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
