ICCJ. Decizia nr. 2137/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2137/2005
Dosar nr. 7348/2004
Şedinţa publică din 31 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta E.M. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Cluj, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu aceasta şi pe calea contenciosului administrativ, să dispună anularea hotărârii nr. 14109 din 8 aprilie 2004, emisă de pârâtă, cu consecinţa obligării ei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că hotărârea a cărei anulare o solicită, este nelegală, întrucât ignoră calitatea sa de refugiată, deşi a fost născută în refugiu, iar părinţilor săi le-a fost recunoscută această calitate.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 674 din 20 mai 2004, a admis acţiunea reclamantei, dispunând anularea hotărârii nr. 14109 din 8 aprilie 2004 şi pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de refugiată în perioada 27 noiembrie 1943 - 6 martie 1945 şi să i se acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2004.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că de prevederile Legii nr. 189/2000 beneficiază şi copii minori ai persoanelor refugiate, născuţi în refugiu, întrucât, dacă legiuitorul nu ar fi dorit acest lucru, ar fi prevăzut-o în mod expres.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Cluj, susţinând, în esenţă, că reclamanta nu şi-a schimbat domiciliul şi nici nu a suferit persecuţii din motive etnice, condiţii obligatorii de încadrare în categoria persoanelor refugiate.
Recursul este nefondat.
În fapt prin hotărârea nr. 14109 din 8 aprilie 2004, pârâta a respins cererea reclamantei, de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu motivarea că reclamanta E.M. nu era născută la data strămutării părinţilor şi nu avea un domiciliu de unde să fi fost strămutată.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din cele şase situaţii enumerate.
Din interpretarea acestor prevederi rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Ceea ce reglementează legea este, deci, stabilirea, determinarea situaţiei de obligare să îşi părăsească domiciliul, de către regimul instaurat după septembrie 1940. Nu se poate susţine că dacă în timpul refugiului s-a născut un copil, acesta nu beneficiază de drepturile părinţilor, pentru că este evident că şi minorul a avut de îndurat aceleaşi suferinţe şi neajunsuri, ca părinţii săi, obligaţi să îşi părăsească domiciliul.
În raport cu aceste consideraţii, reclamanta a făcut dovada că a fost născută în timpul refugiului, în localitatea în care părinţii săi au fost refugiaţi încă din anul 1941.
De altfel, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, nici legiuitorul nu a dorit înlăturarea acestor persoane de la aplicarea legii, întrucât nu le-a inclus în categoria excepţiilor menţionate expres.
Faţă de cele ce preced, se constată că instanţa de fond a făcut o judicioasă şi corectă aplicare a Legii nr. 189/2000, pronunţând o sentinţă temeinică şi legală.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa niciunui motiv de casare, recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 674 din 20 mai 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 2135/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2138/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|