ICCJ. Decizia nr. 2135/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2135/2005
Dosar nr. 7346/2004
Şedinţa publică din 31 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta O.M. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Timiş, solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea hotărârii nr. 7519 din 13 noiembrie 2003, emisă de pârâtă, prin care i-a fost respinsă cererea privind acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că s-a refugiat împreună cu familia, din localitatea Bulz, în localitatea Roşia, în urma Dictatului de la Viena din 1940.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 282 din 11 mai 2004, a admis acţiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii nr. 7519 din 13 noiembrie 2003 şi obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 25 martie 1942 - 6 martie 1945.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că reclamanta a făcut dovada persecuţiei etnice, cu declaraţii de martori, care au arătat că aceasta s-a refugiat în jurul datei de 25 martie 1942, din teritoriile cedate Ungariei hortyste, în România, astfel că are calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Timiş.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a acceptat modalitatea administrării probei cu martori, fără a ţine cont că aceasta se poate face doar în lipsa datelor oficiale, însă la dosarul administrativ există un act oficial din care rezultă că tatăl reclamantei-intimate, B.P., nu figurează ca persoană refugiată în perioada 1940 - 1944.
Recursul este întemeiat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile OG nr. 105/1999, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din cele şase situaţii enumerate de lege.
Prin HG nr. 127/2002, dată în aplicarea OG nr. 105/2002, aprobată prin Legea nr. 189/2000, s-a prevăzut că noţiunea de strămutat o include şi pe aceea de refugiat.
Dovada încadrării în situaţiile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din HG nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie de martori.
În cauză, din actul oficial depus la dosar, respectiv adresa nr. C-2219 din 5 mai 2003, eliberată de Ministerul de Interne - Direcţia Judeţeană Bihor a Arhivelor Naţionale, rezultă că tatăl reclamantei nu face parte din categoria persoanelor strămutate în perioada 1940 - 1944.
Pe de altă parte, alin. (2) al art. 4 din HG nr. 127/2002, prevede că în lipsa actelor oficiale, dovada persecuţiei etnice se poate face prin declaraţii de martori.
Cum în cauză suntem în prezenţa unui act oficial, care infirmă declaraţiile date de martori în faţa notarului public, înseamnă că instanţa, în virtutea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., avea obligaţia să stăruie în completarea cu noi dovezi, cum ar fi de la Primăria din localitatea în care se pretinde că a fost refugiat tatăl reclamantei sau de la alte instituţii deosebite.
Neprocedând în acest mod, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, astfel că urmează a se admite recursul, a se casa sentinţa atacată şi a se trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
În rejudecare, se vor completa probele, în sensul considerentelor expuse (solicitându-se reclamantei, să depună acte cu privire la calitatea de refugiaţi a părinţilor săi şi pe cale de consecinţă, şi a sa).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Timiş împotriva sentinţei civile nr. 282 din 11 iunie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2133/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2137/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
