ICCJ. Decizia nr. 2309/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2309/2005
Dosar nr. 5860/2004
Şedinţa publică din 7 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Oradea, sub nr. 926/CA din 25 februarie 2004, reclamanta Ş.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 9350 din 23 ianuarie 2004, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 237/CA/2004 - P.I. din 29 martie 2004, a admis acţiunea formulată de reclamanta Ş.E., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor. A anulat hotărârea nr. 9350 din 23 ianuarie 2004, emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că strămutarea pe motive etnice, de către autoritatea instaurată în Ardealul de Nord, chiar în cadrul teritoriului cedat Ungariei, este prevăzută în art. 1 din Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate, susţinând în esenţă că, reclamantei nu i-a fost lezat nici un drept ocrotit de lege, în condiţiile în care a domiciliat timp de 4 ani sub regimul hortyst, mutându-se în august 1944, într-o altă localitate aflată tot sub ocupaţia autorităţilor maghiare.
Recursul este întemeiat.
Din probele administrate în cauză nu rezultă că reclamanta ar fi suferit vreo persecuţie etnică din partea autorităţilor instaurate în Ardealul de Nord.
Ambii martori au declarat doar faptul că, reclamanta împreună cu familia sa, s-a refugiat din luna august 1944, până în luna octombrie 1944, din localitatea Lugaşu de Jos, în localitatea Budoi.
Or, ambele localităţi se aflau pe teritoriul Ardealului de Nord, cedat Ungariei, astfel că practic, reclamanta, împreună cu familia sa, s-a mutat dintr-o localitate, în alta, ambele localităţi aflându-se în teritoriul aceluiaşi regim instaurat în România, după Dictatul de la Viena.
Mutarea dintr-o localitate, în alta, între graniţele aceleiaşi ţări, din motive personale sau din motive de război nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000, contrar celor reţinute de instanţa de fond.
Faţă de considerentele expuse, reţinând că nu s-a făcut dovada condiţiilor prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, referitoare la situaţia de strămutare sau de refugiu în altă localitate şi respectiv, a persecuţiilor din motive etnice a reclamantei, se va admite recursul declarat de pârâtă, se va casa sentinţa atacată şi pe fond, se va respinge acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei nr. 237/CA/2004 -P.I. din 29 martie 2004 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea, ca nefondată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2295/2005. Contencios. La contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 2310/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
