ICCJ. Decizia nr. 2313/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2313/2005

Dosar nr. 7417/2004

Şedinţa publică din 7 aprilie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, sub nr. 1435 din 3 iunie 2004, reclamanta C.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Ialomiţa, anularea hotărârii nr. 1461 din 15 ianuarie 2004, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1548 din 24 iunie 2004, a admis acţiunea formulată de reclamanta C.M., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Ialomiţa, a anulat hotărârea nr. 1461 din 15 ianuarie 2004, emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să elibereze reclamantei, o nouă hotărâre, prin care să se constate că perioada 8 martie 1944 - 6 martie 1945 se încadrează în dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/ 2000.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că, întrucât reclamanta s-a născut în timpul refugiului părinţilor săi, a dobândit prin naştere, statutul de strămutat din motive etnice, al părinţilor săi.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Ialomiţa, susţinând în esenţă, că instanţa de fond a dat o hotărâre fără temei legal, copiii născuţi în timpul refugiului părinţilor lor, nefiind enumeraţi în art. 1 din OG nr. 105/1999, ca beneficiari ai drepturilor compensatorii.

Recursul este nefondat.

Este necontestat că reclamanta s-a născut la data de 8 martie 1944, în localitatea Beidaud, raionul Istria, părinţii săi făcând obiectul unui schimb de populaţie, urmare a Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la 6 septembrie 1940, la Craiova.

Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din cele 6 situaţii enumerate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile care au decurs din această situaţie.

Or, în cauză, este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.

Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor celor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit, ca urmare a persecuţiilor din motive etnice, rezultă şi din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din OG nr. 105/1999, şi soţului supravieţuitor.

Deci, dacă legiuitorul a înţeles să acorde o indemnizaţie lunară, soţului supravieţuitor, care nu a suferit persecuţiile şi nici consecinţele persecuţiilor din motive etnice, a fortiori, trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi compensatorii, copilul care, fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct, toate consecinţele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuţiilor etnice.

În concluzie, se va respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Ialomiţa împotriva sentinţei civile nr. 1548 din 24 iunie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2313/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs