ICCJ. Decizia nr. 2495/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2495/2005
Dosar nr. 7595/2004
Şedinţa publică din 13 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 28 iulie 2004, reclamantul C.A. a solicitat anularea hotărârii nr. 11922/1108 din 22 aprilie 2004, emisă de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti şi recunoaşterea drepturilor ce i se cuvin conform Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în urma Tratatului încheiat de România, cu Bulgaria, a fost nevoit ca în perioada aprilie 1939 - septembrie 1940, să se refugieze din comuna Rahman Asiclar, judeţul Durostor - Bulgaria, în România.
Deşi a depus înscrisuri oficiale care atestă strămutarea, pârâta în mod eronat a considerat că nu este îndreptăţit să i se recunoască dreptul pretins.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1560 din 28 iunie 2004, a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 11922/1108 din 22 aprilie 2004 şi a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
Pentru a soluţiona astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul s-a născut la data de 8 martie 1939, în Călăraşi şi că părinţii reclamantului au fost strămutaţi, în urma tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, din Bulgaria, în România. S-a apreciat că nu are relevanţă că reclamantul s-a născut în anul 1939, în România, cât timp acesta, la data strămutării, era minor, locuinţa de drept aflându-se la părinţii săi.
Împotriva sentinţei sus menţionate a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului Bucureşti.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că reclamantul s-a născut la data de 8 martie 1939, în comuna Vasilaţi, judeţul Călăraşi şi din actele depuse nu a făcut dovada prezenţei pe teritoriul Bulgariei.
Se reţine, din declaraţiile martorilor, că petentul s-a refugiat la data de 18 august 1940, iar în declaraţiunea de avere s-a menţionat data de 18 septembrie 1940.
Recurentul a mai apreciat că un eventual refugiu nu ar fi posibil la data de 7 septembrie 1940, deoarece schimbul obligatoriu între supuşii români de origine etnică bulgară din judeţul Tulcea şi Constanţa şi supuşii români de origine etnică română din judeţul Durostor şi Caliacra, se va realiza în termen de 3 luni, cu începere de la 15 septembrie 1940.
Criticile sunt neîntemeiate.
Prin HG nr. 127/2002 au fost aprobate Normele de aplicare OG nr. 105/1999.
Potrivit art. 2 din aceste norme, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanţe, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.
În această categorie se includ şi persoanele care au fost expulzate sau refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că părinţii reclamantului s-au refugiat la data de 18 august 1940, din Bulgaria, în România, fiind însoţiţi de reclamantul minor, care era născut la data de 8 martie 1939.
Situaţia de refugiat a fost dovedită cu declaraţiile martorilor F.G. şi G.G. şi din copia extras de pe tabloul întocmit de Primăria Rahman Asiclar, judeţul Durostor, care priveşte numele şi prenumele locuitorilor români din comuna care posedă însămânţări de porumb, floarea soarelui şi bumbac.
În atare situaţie, instanţa de fond a apreciat judicios, ca fiind aplicabile în cauză, prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât reclamantul-intimat a avut asemenea părinţilor săi, statutul de persoană refugiată din motive etnice.
În consecinţă, soluţia instanţei fiind legală, recursul se priveşte ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1560 din 28 iunie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2493/2005. Contencios. Refuz eliberare... | ICCJ. Decizia nr. 250/2005. Contencios. Anulare parţială... → |
|---|
