ICCJ. Decizia nr. 2514/2005. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2514/2005
Dosar nr. 4838/2004
Şedinţa publică din 14 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa atacată cu recurs, sentinţa civilă nr. 30/F/C, pronunţată la data de 3 martie 2004, în dosarul nr. 64/F/C/2004, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta SC D. SRL Râmnicu Vâlcea, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin procesul-verbal din 17 noiembrie 2003, organele de control din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea au stabilit în sarcina reclamantei, obligaţii bugetare suplimentare în sumă totală de 25.937.076.038 lei, reprezentând T.V.A., dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente.
Ministerul Finanţelor Publice, prin Decizia nr. 398 din 23 decembrie 2003, a decis suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de societatea comercială reclamantă, reţinând incidenţa prevederilor art. 7 şi 10 din OUG nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice.
În acţiunea formulată împotriva măsurii dispuse prin Decizia nr. 398 din 23 decembrie 2003, reclamanta a susţinut că Ministerul Finanţelor Publice a interpretat greşit prevederile art. 10 alin. (1) din OUG nr. 13/2001, cercetările declanşate vizându-i pe asociaţii sau partenerii altor societăţi comerciale.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că cerinţele art. 10 alin. (1) din OUG nr. 13/2001 sunt îndeplinite, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, dispunând în dosarul nr. 258/P/2003, efectuarea de cercetări penale împotriva reclamantei, cu privire la aspectele constatate de organele de control ale Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs, reclamanta, invocând prevederile art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ., susţinând că:
- potrivit art. 8 alin. (1) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei aparţinea Curţii de Apel Bucureşti, ca instanţă de contencios administrativ;
- urmărirea penală nu s-a pornit împotriva administratorului sau angajaţilor societăţii comerciale reclamante, astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din OUG nr. 13/2001.
Recursul este nefondat.
1. În ceea ce priveşte instanţa competentă să soluţioneze cauza de faţă, ca instanţă de fond, critica invocată este lipsită de temei legal, prevederile art. 8 alin. (1) C. proc. civ., nefiind aplicabile în raport cu natura litigiului.
Astfel, potrivit prevederilor art. 6 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ, în vigoare la data înregistrării acţiunii, judecarea acţiunilor formulate în temeiul acestei legi, este de competenţa tribunalului sau a curţii de apel în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul, reclamantul, iar potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ., curţile de apel judecă în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale.
Deci, în mod legal, Curtea de Apel Piteşti s-a considerat competentă şi a judecat în primă instanţă, acţiunea vizând anularea deciziei nr. 398 din 23 decembrie 2003, a Ministerului Finanţelor Publice.
De fapt, chiar recurenta-reclamantă a socotit Curtea de Apel Piteşti, ca fiind competentă teritorial să judece cauza, căreia i s-a şi adresat cu acţiunea introductivă.
2. În ceea ce priveşte critica vizând fondul cauzei, rezultă că este, de asemenea, neîntemeiată.
Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) din OUG nr. 13/2001, în vigoare la data emiterii deciziei, organul de soluţionare a contestaţiei poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei, atunci când există indiciile săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.
Or, este necontestat că procesul-verbal de control încheiat la data de 17 noiembrie 2003, de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea a fost înaintat la data de 26 noiembrie 2003, Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, existând indicii în legătură cu săvârşirea unor infracţiuni în activitatea SC D. SRL Râmnicu Vâlcea.
De fapt, aşa cum s-a precizat în şedinţa de astăzi, în dosarul nr. 258/P/2003 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracţiunile sesizate.
Astfel fiind, în mod temeinic a apreciat instanţa de fond că dispoziţiile art. 10 alin. (1) din OUG nr. 13/2001, sunt pe deplin aplicabile, actul administrativ atacat fiind legal şi temeinic.
În concluzie, recursul de faţă va fi respins, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC D. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva sentinţei civile nr. 30/F-C din 3 martie 2004, a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2423/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2536/2005. Contencios. Anulare acte de... → |
|---|
