ICCJ. Decizia nr. 2810/2005. Contencios. Suspendare decizie a Biroului Permanent al C.E.C. C.A.R. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2810/2005
Dosar nr. 8166/2004
Şedinţa publică din 26 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 199/2004, a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, a fost admisă cererea formulată de reclamanţii C.V., C.M., C.L., G.M. şi G.D., în contradictoriu cu Biroul Permanent al C.E.C.C.A. România, s-a dispus, în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990, suspendarea art. 1 şi 3 din Decizia nr. 04/114 din 17 august 2004, emisă de pârât şi s-au respins excepţiile privind lipsa calităţii procesuale active şi a necompetenţei materiale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen, pârâtul.
În motivarea recursului s-a arătat că aparţine Tribunalului Constanţa, competenţa materială de soluţionare a cauzei şi ca urmare, s-a solicitat casarea sentinţei, reţinerea cauzei spre judecare şi respingerea cererii, întrucât pct. 1 şi 3 din Decizia nr. 04/114 sunt legale. Motivarea recurentei se referă la probleme de fond ale pricinii.
Verificând cauza, în funcţie de motivarea recursului, Curtea constată că acesta nu poate fi admis.
Competenţa materială de soluţionare aparţine Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., cu referire la art. 17 din OG nr. 65/1994, modificată.
În ce priveşte celelalte motive de recurs, nu se vor analiza, întrucât recursul este lipsit de interes, având în vedere că prin sentinţa nr. 85/2005, a aceleiaşi instanţe, a fost admisă acţiunea reclamanţilor, privind anularea deciziei nr. 04/114/2004, emisă de recurenţi, astfel cum se menţionează în certificatul nr. 579/2004 din 14 aprilie 2005, al Curţii de Apel Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul C.E.C.C.A. România împotriva sentinţei civile nr. 199/CA din 2 septembrie 2004, a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 2808/2005. Contencios. Refuz suspendare... | ICCJ. Decizia nr. 2811/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|