ICCJ. Decizia nr. 362/2005. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi- Sectia Jurisdictionala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 362/2005
Dosar nr. 1971/2004
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 42 din 2 aprilie 2003, Colegiul jurisdicţional al Camerei de Conturi Hunedoara a respins pct. 5 din actul de sesizare - încheierea nr. 68 din 17 noiembrie 2000, a Compartimentului de Control Financiar din cadrul Camerei de Conturi, judeţul Hunedoara, referitor la obligarea lui M.M., Primar al municipiului Deva, la plata sumei de 5.500.000 lei, plus dobânzile aferente. Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus ridicarea măsurilor asiguratorii instituite pentru suma de 6.669.000.000 lei.
S-a apreciat că Primarul municipiului Deva a semnat actele de înstrăinare ale imobilului din Deva, respectând întocmai Hotărârea Consiliului Local nr. 54/1999, atât în ce priveşte preţul convenit, cât şi modalitatea de plată a acestuia.
Prin Decizia nr. 481 din 16 septembrie 2003, secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a României a admis recursul jurisdicţional declarat de Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi a judeţului Hunedoara; a casat sentinţa Colegiului jurisdicţional şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
S-a reţinut pentru aceasta, că în cauză nu s-au administrat dovezi complete pentru stabilirea exactă a situaţiei de fapt; a persoanelor participante, a atribuţiilor acestora, precum şi a posibilităţii financiare de compensare a contravalorii bunului vândut, cu prestaţiile efectuate de cumpărător.
Apreciind această hotărâre, ca fiind nelegală şi netemeinică, M.M. a declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
S-a susţinut, astfel, că, deşi actul juridic dedus judecăţii este un contract de vânzare-cumpărare cu plata preţului prin compensaţie legală, în mod greşit el a fost caracterizat, ca fiind un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate.
În ce priveşte preţul, în opinia recurentului, acesta a fost negociat în lei, fără a se stipula un corespondent leu/dolar SUA, iar plata s-a făcut prin compensare, operaţiune legală în condiţiile art. 88 din OG nr. 11/1996.
În fine, recurentul a invocat omisiunea de pronunţare asupra unor probe administrate, în speţă, asupra expertizei contabile care a concluzionat în sensul inexistenţei prejudiciului, împrejurare în care nu se mai justifică menţinerea în sarcina sa, a vreunei obligaţii de plată.
Recursul nu este fondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
În baza Hotărârii Consiliului Local nr. 54 din 16 martie 1999, s-a hotărât înstrăinarea imobilului din Deva, la preţul de 475.000 dolari SUA, în echivalent lei şi pentru care s-a emis factura nr. 83805 din 17 martie 1999, în valoare de 6.669.000.000 lei.
Tranzacţia dintre Consiliul Local Deva şi SC C. SA Deva, s-a materializat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 10798 din 22 septembrie 1999, autentificat sub nr. 1193/1999.
Deşi potrivit art. 4 din acest contract, rezultă că preţul s-a achitat integral prin compensare, plata s-a făcut în realitate în 9 rate lunare, în intervalul 22 decembrie 1999 - 8 februarie 2001 şi fără ca părţile să poată produce procesul-verbal de compensare al datoriilor Consiliului Local Deva către SC C. SA Deva.
De altfel, o asemenea compensare nu era admisă de Trezoreria Deva, care încunoştiinţase părţile în acest sens.
Or, în asemenea situaţie, exonerarea Primarului, care în calitate de ordonator principal de credite avea obligaţia să urmărească modul de încasare a veniturilor, în conformitate cu obligaţiile asumate prin contract, reprezintă o soluţie vădit netemeinică şi nelegală.
Reţinând aceste aspecte, precum şi contradictorialitatea soluţiei pronunţate de Colegiul jurisdicţional Hunedoara în raport cu situaţia de fapt constatată, în mod corect s-a apreciat că se impune rejudecarea cauzei şi stabilirea cu exactitate a legalităţii operaţiunilor financiar-contabile efectuate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.M. împotriva deciziei nr. 481 din 16 septembrie 2003, a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 357/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 38/2005. Contencios. Anulare Hotărâre... → |
|---|
