ICCJ. Decizia nr. 38/2005. Contencios. Anulare Hotărâre Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 38/2005
Dosar nr. 2169/2003
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 359 din 19 martie 2003, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţii B.N.S. şi Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente P., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României. Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă cererea de intervenţie în interesul pârâtului, formulată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi pe fond, a fost respinsă acţiunea principală.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că cererea reclamanţilor, în sensul anulării HG nr. 1213/2002, în principal pe motiv că nu a fost cerut avizul Consiliului Economic şi Social, conform Legii nr. 109/1997 şi nu au fost consultate confederaţiile reprezentative la nivel naţional, conform art. 27 din Legea nr. 54/1991, nu este întemeiată, conform art. 1 din Legea nr. 29/1990, actul administrativ neputând fi anulat, în condiţiile în care a fost adoptat în temeiul Acordurilor Internaţionale şi a altor acte normative, cum ar fi HG nr. 365/1998 şi HG nr. 866/2001, astfel că nu se poate vorbi de o intervenţie abuzivă a Guvernului, după cum s-a susţinut în cererea principală.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat recurs comun, reclamantele B.N.S. şi Federaţia P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentele au arătat în primul rând că potrivit Legii nr. 109/1997, de organizare şi funcţionare a Consiliului Economic şi Social, scopul acestui organism tripartit, autonom şi de interes public, este de a realiza dialogul social dintre Guvern, patronate şi sindicate, iar potrivit art. 6 din acelaşi act normativ, Consiliul Economic şi Social are un rol consultativ în elaborarea actelor normative ce privesc relaţiile de muncă, protecţie şi politică socială.
Guvernul României avea, aşadar, obligaţia, la adoptarea HG nr. 1213/2002 (privind încadrarea în obiectivele salariale pe anul 2002, aprobate prin HG nr. 344/2002, pentru agenţii economici monitorizaţi conform HG nr. 866/2001), să solicite avizul consultativ al Consiliului Economic şi Social şi să consulte organizaţiile sindicale de tip confederaţie, ceea ce, însă, nu s-a întâmplat, astfel că drepturile reclamantelor-recurente, de reprezentanţi sindicali la nivel naţional şi la nivel de ramură, au fost în acest fel vătămate.
Recurentele au mai arătat că interpretarea instanţei, în sensul că avizul Consiliului Economic şi Social este facultativ, nu este corectă, întrucât caracterul obligatoriu al acestui aviz este susţinut de HG nr. 555/2001, care prevede termene stricte pentru obţinerea lui.
În fine, recurentele au mai precizat că, deşi admit că prevederile HG nr. 1213/2002 transpun în plan intern, înţelegerile intervenite în baza Angajamentului stand-by dintre România şi F.M.I., ca şi a altor înţelegeri internaţionale similare, nu se justifică încălcarea prevederilor altor acte normative în vigoare, respectiv Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, Legea nr. 130/1996 a contractelor de muncă, OUG nr. 79/2001, Legea nr. 54/2003 şi Legea nr. 31/1990. Referitor la pretinsele încălcări ale prevederilor acestui ultim act normativ menţionat, respectiv legea societăţilor comerciale, recurenta a precizat că S.N.P. P. este condusă de Adunarea Generală a Acţionarilor, organism care aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al societăţii, şi nu Guvernul, care prin hotărârea promovată s-a substituit practic Adunării Acţionarilor, în această problemă decizională.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate şi în raport cu prevederile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul de faţă este nefondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 109/1997 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, respectiv cele cuprinse în art. 6 şi 7, rezultă neîndoios că rolul acestui organism este unul consultativ, menţionându-se că iniţiatorii proiectelor de acte normative care privesc domeniile, de asemenea, expres arătate în lege, solicită avizul consultativ al Consiliului Economic şi Social.
În ciuda faptului că sunt prevăzute anumite termene în care acest aviz trebuie emis, aceasta nu este de natură a schimba natura respectivului aviz, transformându-l într-unul obligatoriu, astfel ca lipsa sa să atragă sancţiuni cum ar fi anularea unui act normativ.
De altfel, în chiar art. 8 pct. 2 din aceeaşi lege, se prevede în mod expres că în ipoteza în care Consiliul Economic şi Social depăşeşte termenele în care analizează proiectele de acte normative şi nu transmite avizul său, iniţiatorul are dreptul să transmită proiectele de acte normative, spre adoptare, fără avizul Consiliului Economic şi Social, ceea ce s-a întâmplat şi în cazul HG nr. 1213/2002.
Rezultă, astfel, că instanţa de fond, în mod corect a reţinut că lipsa avizului prevăzut la art. 7 din Legea nr. 109/1997, nu poate conduce la anularea actului administrativ, după cum corect s-a menţionat că şi consultarea organizaţiilor sindicale, potrivit Legii nr. 54/1991 (act abrogat prin Legea nr. 54/2003), are un caracter facultativ, şi nu obligatoriu, nefiind prevăzută în actul normativ menţionat, nici o sancţiune în cazul în care o astfel de consultare nu se realizează.
În fine, în condiţiile în care HG nr. 1213/2002 a fost adoptată în temeiul Acordurilor Internaţionale, a HG nr. 365/1998, ca şi a HG nr. 866/2001, ce cuprinde lista regiilor autonome, a companiilor şi societăţilor naţionale, dar şi a societăţilor comerciale monitorizate conform OG nr. 79/2001, aşa cum, de altfel, au admis şi recurentele, nu se mai poate susţine că au fost încălcate prevederile celorlalte acte normative indicate, prin substituirea Guvernului, în atribuţiile S.N.P. P. SA, menţionată la poziţia 7 în Anexa ce listează companiile monitorizate, conform actului normativ respectiv.
Pentru toate cele sus arătate, reţinând că toate criticile recurentei sunt nefondate, urmează ca în baza art. 312 C. proc. civ., să fie respins recursul de faţă, cu consecinţa menţinerii hotărârii legale şi temeinice pronunţate de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.N.S. şi de Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente P. Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 359 din 19 martie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 362/2005. Contencios. împotriva deciziei... | ICCJ. Decizia nr. 420/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
