ICCJ. Decizia nr. 4010/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 27 din 22 ianuarie 2004, a admis cererea de intervenție formulată de intervenientul Ministerul Administrației Publice, în interesul pârâtului Guvernul României și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei SC C. SA Băicoi, formulată în contradictoriu cu pârâtele Guvernul României, Consiliul Local Băicoi și Primăria Băicoi, având ca obiect anularea în parte a H.G. nr. 1358/2001 - Anexa nr. 5, poziția 14 și 15.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin H.G. nr. 1359/2001 (M. Of. nr. 128/18.02.2002) s-a stabilit domeniul public și privat al județului Prahova și al orașelor și comunelor județului, iar în Anexa nr. 5 s-au nominalizat bunurile care aparțin domeniului public al orașului Băicoi, la pag. 3 poziția 14 și 15 fiind trecută "creșa pentru copii din orașul Băicoi, în C. nr. 3 și terenul aferent, în suprafață de 2.300 m2.
Această creșă a fost dată în administrare, fostei întreprinderi de Utilaje pentru Prelucrarea Cauciucului Băicoi, în baza deciziei nr. 521 in 16 martie 1982 a fostului Consiliu Județean Prahova, în urma privatizării, aceasta devenind SC C. SA Băicoi.
Acțiunea reclamantei a fost respinsă, întrucât instanța a apreciat că actele depuse la dosar nu au dovedit că reclamanta este proprietara creșei și a terenului aferent, asupra căreia a avut doar un drept de administrare, iar împrejurarea că acest imobil figurează în patrimoniul său, ca mijloc fix, nu demonstrează calitatea de proprietar.
Referitor la terenul în discuție menționat la poziția 15 în Anexa nr. 5 a H.G. nr. 1359/2001, în suprafață de 2.300 m2, instanța de fond a reținut că reclamanta a produs dovezi privind deținerea în proprietate, certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.03 nr. 3260 din 22 octombrie 1996, depus la dosar, vizând o altă suprafață de teren, de 2711 m2, pentru care nu se face dovada că ar cuprinde și terenul în litigiu, situată la o altă adresă, respectiv Str. C. nr. 5, în Băicoi, la o altă adresă, decât cea a sediului social al societății reclamante.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 și art. 3041C. proc. civ., susținând, în esență, că în mod greșit, instanța a apreciat că nu s-a făcut dovada că bunurile respective se află în patrimoniul său, ignorând și împrejurarea că la data transformării în societate comercială, potrivit Legii nr. 15/1990, bunurile aflate în administrarea fostelor întreprinderi de stat, cum este și cazul său, constituiau și capitalul social inițial al societății comerciale astfel înființate. Totodată, reclamanta-recurentă a mai susținut că instanța a făcut confuzii în ceea ce privește amplasarea suprafeței de teren aferent creșei, pentru care s-a prezentat certificatul de atestare a dreptului de proprietate, seria M.03 nr. 3260, ignorând și dovada prezentată în sensul achitării impozitului aferent imobilelor în discuție.
în fine, cu privire la diferența de suprafața între cea înscrisă și M.03 nr. 3260 și cea din H.G. nr. 1359/2002, referitor la terenul aferent creșei în str. C. nr. 3, recurenta a precizat că aceasta se justifică prin faptul că la nivelul orașului nu s-au făcut măsurători și dacă instanța avea nelămuriri în această privință, în virtutea rolului său activ trebuia să solicite lămuriri suplimentare.
Recursul este nefondat.
Examinând criticile recurentei, în raport cu probele administrate, ca și cu prevederile legale incidente, înalta Curte a constatat că aspectele învederate nu pot fi primite și nu sunt întemeiate, pentru următoarele considerațiuni.
După cum corect a reținut și instanța de fond, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada deținerii unui titlu de proprietate, atât asupra creșei, cât și a terenului aferent, situate în Băicoi, suprafața construită de 457 m2 _i teren aferent 2300 m2, astfel cum sunt aceste imobile menționate în H.G. nr. 1359/2001 - Anexa nr. 5 poziția 14 și 15, ci numai a unui drept de administrare, iar împrejurarea că acest imobil figurează înregistrat ca mijloc fix în patrimoniul societății reclamante, nu echivalează cu titlu de proprietate.
Nici criticile referitoare la terenul aferent creșei nu pot fi primite, câtă vreme recurenta a prezentat instanței, un certificat de proprietate, nr. M.03 nr. 3260, emis pentru o suprafață de teren diferită de cea înscrisă în hotărârea de guvern a cărei anulare parțială s-a solicitat, respectiv cei 2711 m2 și situat la o altă adresă, respectiv în Str. C. nr. 5, și nu C. nr. 3, astfel cum, de asemenea, este indicat în Anexa nr. 5 a H.G. nr. 1359/2001.
Astfel fiind, nu se poate susține lipsa de rol activ a instanței, cu atât mai mult, cu cât nu se poate absolutiza și extinde această obligație legală dincolo de obligația firească ce revine fiecărei părți implicate într-o cauză, de a-și propune și prezenta dovezile care să-i susțină pretențiile formulate, instanța în mod evident neputând să preia și să se substituie părții reclamante, din această perspectivă. De altfel, recurenta-reclamantă nu a solicitat vreo probă tehnică care să stabilească în măsura în care ar mai fi fost necesar, care este legătura dintre suprafețele de teren diferite, situate la adrese diferite, care să îi fi fost respinsă de instanță.
Drept urmare, apreciind că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul de față, conform art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4017/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4014/2005. Contencios → |
|---|
