ICCJ. Decizia nr. 4335/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 16 februarie 2004, contestatorul B.I. a solicitat ca, în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, să se dispună anularea deciziei nr. 310 din 29 ianuarie 2004, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, în dosarul nr. 730/2004.
în motivarea cererii arată că instanța de recurs nu a cercetat motivele invocate prin cererea de recurs, că recursul nu s-a judecat în fond și că dezlegarea dată cererii sale este rezultatul unor grave greșeli materiale.
Consideră că instanța de recurs nu a avut în vedere că înscrisurile depuse la dosar de către intimat, sunt false și că cercetarea judecătorească nu era terminată la momentul judecării recursului.
în drept, invocă prevederile art. 317 alin. (2) și ale art. 318 C. proc. civ.
Analizându-se contestația în anulare de față, se rețin următoarele:
Prin decizia nr. 310 din 29 ianuarie 2004 s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de B.I. împotriva sentinței civile nr. 14/CA din 19 februarie 1998, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială și de contencios administrativ, prin care a fost respinsă acțiunea formulată de acesta, de obligare a intimatului să-i întocmească și să-i înmâneze actul administrativ din care să rezulte că a lucrat la Revizia de Vagoane Palas, în perioada 27 iulie 1981 - 25 februarie 1983, ca și obligarea intimatului la daune materiale și daune morale.
Instanța de recurs a reținut că intimatul nu putea avea calitatea de pârât, pentru că reclamantul nu a atacat vreun act administrativ emis de acesta și că autoritatea administrativă competentă să elibereze adeverința solicitată, este R.C.F. Constanța, nu intimatul.
Conform dispozițiilor art. 317 alin. (2) C. proc. civ., contestația poate fi primită în cazul în care procedura pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită sau când hotărârea a fost dată de judecători, cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, motivare care s-a invocat prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins, pentru că era nevoie să se facă verificări de fapt sau când recursul a fost respins, fără ca el să fi fost judecat în fond.
Din motivarea hotărârilor pronunțate în fond și în recurs rezultă că cele două instanțe au respins acțiunea, respectiv recursul, ca urmare a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, ceea ce nu mai făcea necesară cercetarea în fond a pricinii, astfel cum prevede art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
Prin cererea de recurs s-au invocat aceleași motive, ca și în cererea de chemare în judecată, instanța de recurs ajungând, însă, la concluzia că soluția instanței de fond, privitoare la lipsa calității procesuale a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, este cea corectă, situație în care nu mai era nevoie să intre în analizarea fondului pricinii.
Ca atare, nu se reține nici incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 318 C. proc. civ., deoarece instanța de recurs nu a săvârșit vreo greșeală materială la pronunțarea hotărârii și nici nu a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de recurs, cercetarea acestor motive neimpunându-se în situația în care a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului a fost corect apreciată, ca întemeiată, de către instanța de fond.
Pentru motivele menționate mai sus, a fost respinsă contestația în anulare, ca nefondată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4355/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4344/2005. Contencios → |
|---|
