ICCJ. Decizia nr. 4324/2005. Contencios
Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 6 ianuarie 2005, reclamanta C.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, anularea hotărârii nr. 9405 din 3 ianuarie 2005 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 189/2000, arătând, în esență, că s-a născut în perioada refugiului părinților, în urma Dictatului de la Viena din 1940 și, în consecință, a dobândit același statut personal cu al acestora, anume statutul de refugiat.
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 83 din 15 martie 2005, a admis acțiunea și a anulat hotărârea contestată, obligând pârâta să emită hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 7 ianuarie 1944 - 6 martie 1945.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că reclamanta s-a născut în timpul refugiului părinților și, ca atare, trebuie să beneficieze de actele reparatorii stabilite prin Legea nr. 189/2000, pentru aceste categorii de persoane.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, susținând că instanța de fond a dat hotărâre lipsită de temei legal, întrucât reclamanta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și art. 2 din H.G. nr. 127/2002.
Recursul este nefondat.
Este necontestat faptul că reclamanta s-a născut la data de 7 ianuarie 1944, în municipiul Timișoara, unde părinții se refugiaseră din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații enumerate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că, atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă, atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.
Or, în cauză este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.
Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor celor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din O.G. nr. 105/1999, și soțului supraviețuitor.
Deci, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară, soțului supraviețuitor, care nu a suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii, copilul care, fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuțiilor etnice.
Față de cele de preced, soluția Curții de Apel Timișoara este legală și temeinică, recursul fiind respins ca nefondat.
← ICCJ. Decizia nr. 4332/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4326/2005. Contencios → |
---|