ICCJ. Decizia nr. 4572/2005. Contencios

Prin acțiunea înregistrată la 24 martie 2005, reclamanta C.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16223 din 17 februarie 2005, emisă de pârâtă și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru motivul că la vârsta de 7 ani a fost nevoită să se refugieze din localitatea de domiciliu.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 275 din 25 aprilie 2005, a respins cererea reclamantei, reținând că nu motivul persecuției etnice a fost cel care a determinat părăsirea domiciliului, de către reclamantă și familia sa.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta, susținând că instanța de fond a greșit, când a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Recursul este întemeiat.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații enumerate.

în speță, reclamanta, cetățean român de naționalitate maghiară, a făcut dovada calității de refugiat, cu actele depuse la dosar, și anume: acte de stare civilă, certificatul nr. 4058 din 16 decembrie 2004, emis de Arhivele Naționale, precum și declarațiilor martorilor F.N.R. și C.L.

Așa fiind, reclamanta este îndreptățită să i se acorde beneficiul prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Față de cele ce preced, a fost admis recursul, a fost casată sentința atacată și, pe fond, a fost admisă acțiunea.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4572/2005. Contencios