ICCJ. Decizia nr. 4656/2005. Contencios

B.V. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1015 din 18 februarie 2005, a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a constatat perimat, recursul declarat de L.A., V.I., J.S. și de P.I. împotriva sentinței nr. 134 din 10 aprilie 1997, a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ .

în motivarea contestației, B.V. a reiterat situația de fapt și a solicitat admiterea contestației.

Analizând motivele contestației în anulare formulate de B.V., se constată că acestea sunt nefondate.

Art. 317 C. proc. civ. se referă la două motive pentru care hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, și anume:

1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;

2. când hotărârea a fost dată de judecători, cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Ori motivele cuprinse în contestația în anulare de față nu au nici o legătură cu cele două motive prevăzute de dispozițiile art. 317 C. proc. civ.

în ceea ce privește dispozițiile art. 318 C. proc. civ., acestea au în vedere existența unei greșeli materiale sau situația în care instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Motivele invocate de contestator nu constituie, însă, greșeli materiale, iar din analiza considerentelor deciziei contestate rezultă că s-a constatat perimat, recursul declarat în cauză.

Contestația în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile de la art. 317 (necompetență sau vicii vizând procedura citării) și 318 C. proc. civ. (greșeală materială sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs), și nicidecum pentru netemeinicie, greșita apreciere a probelor sau aplicarea legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs, și nu în contestația în anulare și nicidecum în situația perimării.

în concluzie, nefiind îndeplinite în speță condițiile art. 317 și 318 C. proc. civ., prezenta contestație în anulare a fost respinsă ca nefondată.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4656/2005. Contencios