ICCJ. Decizia nr. 4625/2005. Contencios
| Comentarii |
|
La data de 14 aprilie 2003, F. Ilfov a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea parțială a H.G. nr. 930/2002, în sensul eliminării din acest act administrativ normativ a Anexei nr. 7 Bragadiru, respectiv a mai multor poziții precizate în petitul acțiunii.
Este vorba despre anumite spații cu destinație comercială de la parterul unor blocuri de locuințe din comuna Bragadiru, edificate în baza unor convenții de cooperare încheiate în anii 1987 și 1988, între U.C.P.A.D. a Sectorului Agricol Ilfov și Direcția Generală pentru Dezvoltarea Construcțiilor de Locuințe Social-Culturale și Administrație Locativă a municipiului București.
în motivarea acțiunii s-a arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 196 din Legea nr. 109/1996, reclamanta este succesoarea în drepturi a U.J.C.C.C. a Sectorului Agricol Ilfov, care, la rândul ei, a avut calitatea de succesor în drepturi a U.C.P.A.D. a Sectorului Agricol Ilfov.
în baza convențiilor menționate mai sus, ea a plătit contravaloarea lucrărilor, pe faze de execuție, așa încât la această dată, lucrările au fost achitate integral.
în opinia reclamantei, prin adoptarea hotărârii guvernamentale supusă controlului jurisdicțional, s-au încălcat grav prevederile art. 41 pct. 2 și 3 din Constituția României, deoarece imobilele în litigiu îi aparțin și ele nu pot face obiectul proprietății publice de interes comunal.
La 23 aprilie 2003, pârâtul Guvernul României a formulat o cerere pentru introducerea în cauză, conform art. 57 C. proc. civ., a Consiliului Județean Ilfov și a Consiliului Local al comunei Bragadiru.
De asemenea, ministerul Administrației Publice a formulat cerere de intervenție în interesul Guvernului României, solicitând în principal, respingerea acțiunii principale, ca inadmisibilă și în subsidiar, respingerea ei, ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 1900 din 13 noiembrie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis cererea de intervenție accesorie a Ministerului Administrației Publice și în consecință, a respins acțiunea principală, ca neîntemeiată.
Totodată, a respins excepțiile privind lipsa calității procesuale active a reclamantei și excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Consiliului Județean Ilfov, invocate în cauză.
în sfârșit, s-a dispus obligarea reclamantei, la plata sumei de 5.041.000 lei, cheltuieli de judecată în favoarea Consiliului Local al comunei Bragadiru.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că hotărârea guvernamentală care face obiectul prezentului litigiu, a fost adoptată conform prevederilor art. 107 din Constituția României și ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul său juridic, cu modificările ulterioare. Că, atât reclamanta, cât și autoarele sale nu au avut un drept de proprietate asupra construcțiilor amplasate pe terenul aparținând domeniului public, ci doar simpla calitate de beneficiar al unor investiții realizate pe baza convenției încheiată cu autoritatea publică.
împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta F. Ilfov.
Recurenta a susținut că, deși a depus odată cu acțiunea, copii ale convențiilor de cooperare încheiate de U.J.C.C. Ilfov și D.G.D.A.L. București, la 29 iunie 1987 și 27 aprilie 1988, aceste înscrisuri nu au fost luate în considerare la soluționarea cauzei.
Actele respective fac dovada incontestabilă a dreptului său de proprietate asupra spațiilor comerciale în discuție, drept care a fost vătămat în mod direct și grav prin emiterea actului administrativ.
Pe de altă parte, deși la termenul din 2 octombrie 2003 s-a admis cererea de probațiune, pârâtul nu a depus în dosar, actele care au stat la baza adoptării hotărârii guvernamentale și apoi, s-a concluzionat eronat, în sentință că acest act administrativ de autoritate este conform cu normele legale în vigoare la data adoptării lui.
Criticile sunt întemeiate.
Contrar afirmațiilor care se fac în considerentele sentinței recurate, la dosarul cauzei, au fost atașate nu numai convențiile de cooperare invocate de reclamanta F. Ilfov, ci și copii după autorizațiile de construire, dovezile de plată către proiectant și constructor, a contravalorii lucrărilor efectuate, pe faze de execuție, inclusiv procesele-verbale de recepție a lucrărilor.
Toate aceste acte doveditoare formează conținutul unui volum separat, conținând 137 file, din care rezultă fără echivoc faptul edificării spațiilor comerciale situate la parterul unor blocuri de locuințe, având ca beneficiar U.J.E.C. Sectorul Agricol Ilfov, care a suportat costurile lucrărilor de proiectare și construcție pe terenuri care atunci, aparțineau statului.
Dovada dreptului subiectiv al reclamantei, izvorât din calitatea sa de constructor de bună credită, trebuie apreciată în contextul legislației aplicabile în acea perioadă, proprie sistemului socialist, care a avut la bază proprietatea întregului popor, dar alături de care a subzistat și proprietatea cooperatistă.
Nu se contestă nici împrejurarea că de la data finalizării lucrărilor și până în prezent, reclamanta s-a comportat fără întrerupere ca un adevărat proprietar, achitând obligațiile legale aferente spațiilor comerciale utilizate, adică toate taxele și impozitele datorate.
Cât privește terenurile pe care au fost edificate construcțiile, se constată că dispozițiile art. 187 din Legea nr. 109/1996, au menținut regimul juridic invocat de reclamantă pe toată durata existenței construcțiilor, prin recunoașterea unui drept de folosință pe durata existenței acestora, scutit de plată.
Destinația dată efectiv construcțiilor, aceea de spații comerciale a fost păstrată, demonstrând la rândul său, caracterul nejustificat, abuziv, al măsurii de includere a acestora în domeniul public al localității.
Ținând seama de considerentele expuse în cele ce preced, a fost admis recursul declarat de reclamantă.
Pe cale de consecință, a fost modificată sentința și în fond, admisă acțiunea principală, astfel cum a fost formulată.
Totodată, a fost respinsăe cererea de intervenție accesorie, în interesul Guvernului, formulată de Ministerul Administrației și Internelor, ca neîntemeiată.
Văzând și dispozițiile art. 1, 11 și 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4623/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4607/2005. Contencios → |
|---|
