ICCJ. Decizia nr. 4624/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 1899 din 13 noiembrie 2003, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei F. Ilfov, formulată în contradictoriu Guvernul României. Prin aceeași acțiune au fost admise cererile de intervenție în interes propriu formulate de Consiliul Județean Ilfov și Consiliul Local al comunei Cornetu, precum și cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Administrației și Internelor, în sensul respingerii acțiunii reclamantei și au fost respinse excepțiile formulate, vizând capacitatea și calitatea procesuală activă a reclamantei.
în cuprinsul hotărârii, instanța de fond a reținut că prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat anularea parțială a H.G. nr. 930/2002, respectiv a Anexei nr. 16 Cornetu, în ceea ce privește pozițiile 146 - 149 inclusiv și 244 - 247 inclusiv, reprezentând spații cu destinație comercială de la parterul unor blocuri de locuințe din comuna Cornetu. Acestea au fost construite în baza unor convenții de cooperare încheiate la 27 aprilie 1988, de persoana juridică a cărei succesoare este reclamanta, conform art. 190 din Legea nr. 109/1996, respectiv U.J.C. a Sectorului Agricol Ilfov.
S-a apreciat că H.G. nr. 930/2002 a fost legal adoptată, conform prevederilor art. 107 din Constituția României și ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică, în condițiile în care reclamanta, în calitate de succesoare a fostelor persoane juridice, nu are un drept de proprietate recunoscut de lege, vătămat prin hotărârea contestată, câtă vreme nici autoarele sale nu erau titulare a dreptului de proprietate privată asupra construcțiilor amplasate pe un teren proprietate publică.
în fine, instanța de fond a reținut, față de regimul juridic al terenurilor care sunt proprietatea publică a statului, că reclamanta nu are calitatea de proprietară a acestor spații, ci de beneficiară a investițiilor realizate în convenție cu autoritatea publică. în raport cu modul de soluționare al acțiunii reclamantei, au fost admise și cererile de intervenție.
Aceste convenții, după cum a arătat recurenta, fac dovada incontestabilă a dreptului său de proprietate asupra spațiilor comerciale în discuție, drept care i-a fost grav și în mod direct vătămat prin emiterea de către pârât a H.G. nr. 930/2002.
Recurenta a mai învederat că în baza convențiilor de cooperare, ce constituie în opinia sa titlul său de proprietate, i-au fost eliberate de către Comitetul Executiv al Consiliului Popular al municipiului București, autorizațiile pentru executare lucrări nr. 16/V din 2 iulie 1988 și nr. 193 din 27 septembrie 1988, în vederea executării lucrărilor de construire a spațiilor comerciale de la parterele blocurilor din comuna Cornetu, acte care, deși depuse la dosar, au fost complet ignorate de instanța de fond, care în plus, a nesocotit și notele contabile și dispozițiile de încasare ce fac dovada indubitabilă a plății lucrărilor efectuate.
în fine, recurenta a criticat și hotărârea instanței de fond, și pentru a fi admis pur formal, la data de 2 octombrie 2003, cererea sa de obligare a pârâtului Guvernul României să depună la dosar, actele doveditoare care au stat la baza emiterii hotărârii de guvern atacate, în condițiile în care, deși această obligație nu a fost respectată de pârât, instanța a concluzionat eronat în sentința pronunțată, că actul administrativ a fost în mod legal adoptat, conform normelor legale aplicabile.
Recursul este fondat.
înalta Curte, examinând cauza de față, prin prisma criticilor recurentei, pe baza actelor și documentelor depuse la dosar și în raport cu prevederile legale incidente în cauză, a reținut că sunt întemeiate criticile recurentei, astfel că recursul de față va fi admis, cu consecința modificării sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii recurentei-reclamante, astfel cum a fost ea formulată, pentru următoarele considerațiuni.
Astfel, contrar celor reținute și consemnate în considerentele sentinței atacate, înalta Curte a constatat că la dosarul cauzei au fost atașate convențiile de cooperare menționate de recurentă, cu anexele respective, precum și o serie de copii după autorizațiile de construire și dovezile de plată către proiectant și constructor a contravalorii lucrărilor efectuate, pe faze de execuție, inclusiv procese-verbale recepție a lucrărilor. Toate aceste acte depuse în probațiune de către recurenta-reclamantă, formează conținutul unui volum separat, din care rezultă fără echivoc faptul edificării spațiilor comerciale situate la parterul unor blocuri de locuințe, având ca beneficiar U.J.E.C. Sectorul Agricol Ilfov, care a suportat costurile lucrărilor de proiectare și construcție pe terenuri care aparțineau, la acel moment, statului.
înalta Curte a reținut că dreptul subiectiv al reclamantei, izvorât din calitatea de constructor de bună credință, este pe deplin dovedit, convențiile de cooperare fiind specifice cadrului legislativ și momentului în care au fost încheiate.
Rezultă din actele dosarului și nici nu s-a contestat, de altfel, că de la data finalizării lucrărilor și până în prezent, recurenta-reclamantă, succesoare legală a persoanelor menționate în acțiunea sa, a stăpânit continuu spațiile comerciale în discuție, suportând și achitând toate obligațiile legale, respectiv taxele și impozitele aferente.
Referitor la terenul pe care au fost edificate construcțiile în discuție, se constată că dispozițiile art. 187 din Legea nr. 109/1996 au menținut regimul juridic invocat de reclamantă, pe toată durata existenței construcțiilor, prin recunoașterea unui drept de folosință pe durata existenței acestora, fără plată, prevedere care implicit demonstrează că titularul dreptului de proprietate asupra construcției edificate pe respectivul teren este recurenta-reclamantă.
în fine, înalta Curte a reținut, astfel cum a susținut și recurenta, că destinația pentru care au fost construite spațiile în discuție și care a fost păstrată de la edificare și până în prezent, respectiv aceea de spații comerciale, demonstrează că acestea în mod nelegal și abuziv au fost incluse, prin actul administrativ, în domeniul public al localității, neîncadrându-se în categoria bunurilor exemplificativ menționate în anexa la Legea nr. 213/1996.
Astfel fiind, pentru toate cele menționate, reținând temeinicia susținerilor recurentei-reclamante, a fost admis recursul de față și modificându-se hotărârea atacată, în fond, a fost admisă acțiunea reclamantei, astfel cum a fost formulată și au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de intervenție în interes propriu formulate de Consiliul Județean Ilfov și de Consiliul Local al comunei Cornetu, precum și cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Administrației și Internelor.
S-a dispus anularea parțială a HG nr. 930/2002, respectiv a Anexei nr. 16 Cornetu, în ceea ce privește bunurile imobile cuprinse la pozițiile 146, 147, 148, 149, precum și 244, 245, 246 și 247, astfel după cum a solicitat reclamanta-recurentă în acțiunea sa.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4627/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4629/2005. contencios → |
|---|
