ICCJ. Decizia nr. 4627/2005. Contencios
Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 15 iulie 2003, reclamanta SC G.B. SRL București a chemat în judecată Direcția Generală a Vămilor - Direcția Regională Vamală Interjudețeană București, solicitând să se constate nelegalitatea refuzului de a-i acorda autorizarea de funcționare în calitate de comisionar vamal și obligarea pârâtei de a-i acorda această calitate. pe lângă Biroul Vamal Poștă.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 218 din 4 februarie 2004, a respins acțiunea reclamantei, reținând ca justificat, refuzul pârâtei, în raport cu constatarea neîndeplinirii condițiilor imperative prevăzute de art. 83 alin. (2) din H.G. nr. 1114/2001, pentru eliberarea autorizației de comisionar în vamă.
împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ., susținând, în esență, că pentru vămuirea coletelor trimise prin poștă, nu este necesar un depozit pentru păstrarea lor până la vămuire, întrucât Poșta Română posedă pentru acest birou vamal, depozitul necesar, în incinta poștei, situație care nu a fost analizată de instanță, deși a fost recunoscută și de pârâtă.
Recursul este nefondat.
în cadrul Biroului Vamal Poștă, potrivit activității specifice, sunt realizate formalitățile legale de vămuire a coletelor poștale, iar coletele sunt prezentate la vămuire, atât de C. P.R., cât și de societățile autorizate în calitate de comisionari în vamă, inclusiv de cei care desfășoară activități de curierat rapid.
Societățile care dețin calitatea de comisionar în vamă pe lângă Biroul Vamal Poștă, au fost autorizate potrivit Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin H.G. nr. 1114/2001, inclusiv prin îndeplinirea condiției prevăzută de art. 83 alin. (2) lit. b), respectiv aceea de a deține sau avea închiriat un spațiu de depozitare de minim 500 mp, situat în zona supraveghere a biroului vamal de interior pe lângă care se solicită autorizarea.
Regulamentul vamal aprobat prin H.G. nr. 1114/2001, nu prevede excepții pentru situația prezentată de recurentă, care deține un spațiu de 569 mp, situat în comuna Chiajna, biroul vamal poștă neavând posibilitatea de a exercita supravegherea vamală a mărfurilor.
Ca atare, referirea recurentei la mențiunile din adresa nr. 1123 din 21 mai 2003, a Direcției Generale a Vămilor - Direcția Regională Vamală Interjudețeană București - Biroul vamal de Control și Vămuire la Interior București Poștă, respectiv la adresa nr. 2264 din 28 septembrie 2005, emisă de același birou vamal, în raport cu adresa nr. 20549 din 28 septembrie 2005, a Autorității Naționale a Vămilor, este lipsită de relevanță.
Așa fiind, recursul declarat de reclamantă este nefondat și a fost respins potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
← ICCJ. Decizia nr. 4664/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4624/2005. Contencios → |
---|