ICCJ. Decizia nr. 4607/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 9 mai 2002, reclamanta SC A. SA Suceava a solicitat anularea referatului nr. 50300 din 23 noiembrie 2000, al Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava, prin care s-a dispus compensarea sumei de 17.859.081.056 lei, pe care pârâta o avea de restituit, cu alte obligații bugetare datorate de reclamantă și restituirea sumei de către pârâtă, conform procesului-verbal de control nr. 16834 din 19 noiembrie 2001, al Direcției Controlului Fiscal Suceava.
în motivarea acțiunii s-a arătat că referatul contestat este nelegal, motivat de faptul că măsura compensării este o formă de executare, or executarea sumei contestate a fost suspendată de Judecătoria Suceava, prin sentința civilă nr. 5929 din 31 octombrie 2001, iar pe de altă parte, nu poate opera compensarea legală, deoarece datoriile reclamantei nu sunt certe și exigibile deodată, astfel cum cer dispozițiile legale.
Prin sentința civilă nr. 133/2005, a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ, pronunțată în fond după casarea sentinței civile nr. 246/2003, a aceleiași instanțe, de către înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 7479/2004, acțiunea a fost admisă, s-a anulat actul atacat și Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava a fost obligată să restituie reclamantei, suma de 17.853.081.056 lei T.V.A.
Instanța a reținut că măsura de virare la bugetul de stat a sumei de 5.975.150.000, a fost anulată de Ministerul Finanțelor Publice, prin decizia nr. 22 din 31 ianuarie 2003, iar formele de executare emise de pârâtă au fost anulate prin decizia nr. 219/2004, a Tribunalului Suceava; că prin sentința nr. 1844/2003, a Tribunalului Suceava, s-a stabilit irevocabil că s-au calculat în mod nejustificat, penalități de întârziere la suma de mai sus și că este nelegală, operațiunea de compensare a T.V.A. de rambursat, cu obligația bugetară de 9.459.304.744 lei majorări de întârziere, care nu este datorată. Curtea de apel a apreciat că reclamanta, nedatorând debitul de 5.975.150.000 lei, nu datorează nici majorări de întârziere; că reclamanta nedatorând sumele precizate, nu poate opera compensarea.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, în nume propriu și în numele Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
în motivarea recursului s-a arătat că Referatul nr. 50300 din 23 noiembrie 2001 nu este un act administrativ care să poată fi atacat direct în instanță, el stând la baza emiterii notei de compensare.
Recurenta a mai precizat că acțiunea este și ea nefondată, reclamanta datorând debitele reținute. Astfel, procesul-verbal nr. 10075/1997, al Curții de Conturi - Direcția de Control Fiscal Suceava, prin care s-a stabilit debitul de 5.975.150.000 lei, nu a fost anulat; că prin decizia nr. 22/2003, a Ministerului Finanțelor Publice, a fost anulată măsura de virare la buget a sumei de 5.975.190.000 lei, stabilită prin alt proces-verbal, nr. 54149/2002 al Direcției Controlului Fiscal Suceava; că prin procesul-verbal nr. 16384 din 16 noiembrie 2001 al Direcției Controlului Fiscal Suceava, necontestat de reclamantă, au fost calculate majorări de întârziere de 21.343.235.800 lei, pentru debitul de 5.975.150.000 lei stabilit de Curtea de Conturi; că operațiunea de compensare s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 11/1996 și a Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 1950/2001.
Verificând cauza, în conformitate cu dispozițiile art. 3041C. proc. civ., Curtea constată următoarele:
Agenția Națională de Administrare Fiscală și Ministerul Finanțelor Publice nu au participat la judecarea în fond a pricinii. Drept urmare, recursul declarat de aceasta, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, nu poate fi primit, Agenția Națională de Administrare Fiscală neavând calitate procesuală în cauză.
Recursul promovat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava în nume propriu este fondat.
în primul motiv de recurs se critică sentința pentru nelegalitate, apreciindu-se că actul contestat este un act preparator.
Critica este întemeiată.
Referatul nr. 50300 din 23 noiembrie 2001 este un act intern care, în conformitate cu Normele metodologice aprobate prin Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 1950/2001, se află la baza întocmirii notei de compensare a impozitelor, taxelor și altor venituri bugetare.
Nota de compensare referitoare la reclamantă se bazează pe referatul nr. 50300/2001 și reprezintă actul administrativ de autoritate, act final al procedurii de stabilire a compensării de către organele fiscale.
Referatul atacat de reclamantă reprezintă numai un act premergător actului final, un act preparator al acestuia, care nu poate fi verificat de instanța de contencios administrativ și fiscal, decât în măsura în care petenta ar fi atacat actul administrativ fiscal prin care s-a finalizat compensarea datoriilor.
Cum SC A. SA Suceava nu a contestat acel act administrativ, acțiunea privind anularea unui act premergător, se impune a fi respinsă ca inadmisibilă, în urma admiterii recursului declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava.
Având în vedere soluția adoptată, nu se poate verifica fondul litigiului, astfel încât restul motivelor de recurs nu se analizează.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4625/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4605/2005. Contencios → |
|---|
