ICCJ. Decizia nr. 467/2005. Contencios. Anulare decizie C.N.A.S. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.467/2005
Dosar nr. 7778/2004
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul Colegiul Medicilor Olt a formulat la 16 ianuarie 2004, o acţiune înregistrată la Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, solicitând ca în contradictoriu cu C.N.A.S. Bucureşti, să se dispună anularea deciziei nr. 796 din 21 octombrie 2003, emisă de pârâtă, ca fiind nelegală, deoarece stabileşte obligaţii de contractare a asigurării de răspundere civilă pentru furnizorii de servicii medicale, fără consultarea lor, cu anumite societăţi de asigurare, termene şi limitele asigurării. A invocat în acţiune că sunt încălcate prevederile art. 39 alin. (2) din OUG nr. 150/2002, art. 2 din Legea nr. 136/1995 şi art. 42 din Legea nr. 42/2000, fiind îngrădit dreptul furnizorului de servicii medicale să îşi aleagă societatea de asigurări.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a respins excepţiile invocate de pârâtă, în sensul că reclamanta, fiind reprezentantul medicilor, are interes să apere, dacă constată încălcări ori vătămări, drepturile acestora, având, deci, competenţa legală să îi reprezinte, iar pe fond a reţinut, însă, că nu se încalcă principiul consensualităţii cu privire la încheierea contractului şi nici vătămarea vreunui drept al medicilor, Decizia fiind dată cu respectarea actelor normative incidente cauzei, astfel că acţiunea este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta, invocând ca motive de casare, prevederile art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ., raportat şi la prevederile Legii nr. 74/1995, Legii nr. 21/1996 şi OG nr. 124/1998, susţinând că sentinţa este în contradicţie cu prevederile art. 64 alin. (1) lit. p) din OUG nr. 150/2002, cu dispoziţiile Legii nr. 21/1996, care reglementează protecţia, menţinerea şi stimularea concurenţei şi mediului concurenţial, că nu se pot impune obligaţii personalului medical care nu este furnizor de servicii medicale, aşa cum este definit prin OG nr. 124/1998 şi OUG nr. 150/2002.
Recursul este nefondat.
Din analiza prevederilor art. 64 alin. (1) lit. p) din OUG nr. 150/2002, rezultă că este vizată o atribuţie a Casei de Asigurări de Sănătate, anume aceea de a reglementa în mod unitar, sistemul de asigurări de sănătate, aceasta realizându-se prin elaborarea normelor organizatorice şi tehnice. Aşadar, aceste norme emise de pârâta-intimată, prin Decizia nr. 796 din 17 octombrie 2003, nu ţin loc de reglementare legală, ci vizează aplicarea legii, reglementare ce se dovedeşte a fi făcută în limita strictă a competenţelor şi atribuţiilor legale. De altfel, în art. 64 alin. (2) este prevăzut expres că realizarea acestor atribuţii ce revin pârâtei, este supusă controlului Ministerului Sănătăţii şi Familiei, autoritate care a constatat că actul administrativ contestat, este conform legii.
Prin art. 38 din acelaşi act normativ mai sus citat - OUG nr. 150/2002, sunt definiţi furnizorii de servicii medicale, iar în art. 39 alin. (2) este reglementată obligaţia pentru aceştia, de a prezenta la încheierea contractului cu casa de asigurări, asigurarea de răspundere civilă în domeniul medical, iar societăţile de asigurări trebuie, însă, să fie autorizate de Comisia de supraveghere a asigurărilor şi să posede contract de reasigurare. De altfel, furnizorul de servicii medicale şi farmaceutice este definit şi prin Decizia contestată în Cap. 1.
Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, răspunzând în considerente, la criticile sau susţinerile părţilor, făcând o analiză şi aplicare judicioasă a actelor normative incidente cauzei, astfel că este nefondată critica recurentei privind lipsa motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7, sau interpretare greşită a actelor deduse judecăţii ori nepronunţarea asupra unui mijloc de apărare sau dovezi administrate.
Înalta Curte reţine, astfel, că reglementarea, normele din Decizia nr. 796/2003, ca şi actul contestat, sunt date în aplicarea legii, cu respectarea competenţelor legale ale pârâtei, că stabilirea societăţilor de asigurare s-a făcut prin selecţie, fără a fi încălcată Legea nr. 21/1996, iar primele de asigurare sunt deductibile, fiind eliminată şi eventuala critică sub acest aspect.
Constatând că sentinţa este legală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Colegiul Medicilor Olt împotriva sentinţei civile nr. 366 din 27 mai 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 466/2005. Contencios. Anulare decizie A.N.V.... | ICCJ. Decizia nr. 469/2005. Contencios. Anulare decizie C.A.S.... → |
|---|
