ICCJ. Decizia nr. 4677/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin contestația înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 5526 din 30 decembrie 2004, reclamantul H.N., prin procuratorul S.G., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii acesteia, nr. 13308/10616 din 23 august 2004 și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
în susținerea acțiunii, reclamantul a depus la dosar mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, adeverința nr. 04153 din 1 noiembrie 2004, eliberată de Ministerul Administrației și Internelor, adeverința nr. 2046 din 12 septembrie 2003, eliberată de Asociația Română a Victimelor Represiunii Staliniste, declarația dată de tatăl său, S.H., cu privire la averea imobiliară rurală deținută în localitatea Garvan Cioara, județul Durostor, precum și declarația notarială a doi martori, arătând că în anul 1940 s-a refugiat, împreună cu familia sa, din localitatea de domiciliu, Garvan Cioara, județul Durostor, în România.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea contestației, arătând că reclamantul nu a făcut dovada persecuției etnice și nici a calității de cetățean român.
Prin sentința civilă nr. 452 din 16 martie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis contestația și, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, și să-i acorde drepturile corespunzătoare, începând cu data de 1 octombrie 2003.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, pe baza dovezilor depuse la dosar, că reclamantul, născut la data de 12 iulie 1938 în localitatea Garvan Cioara, județul Durostor, Bulgaria, împreună cu părinții săi, H.S. și H.V., a făcut obiectul schimbului de populație realizat în anul 1940, între România și Bulgaria, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940. A mai reținut instanța că această situație putea fi constatată și de către pârâtă, în baza documentelor anexate inițial de reclamant, cererii sale.
împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041C. proc. civ. și susținând, în esență, că reclamantul nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, decât începând cu data prezentării noilor dovezi și numai în funcție de acestea.
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Este necontestat și rezultă din dovezile administrate în cauză că reclamantul, născut la data de 12 iulie 1938 în localitatea Garvan-Cioara, județul Durostor, Bulgaria, împreună cu părinții săi, H.S. și H.V., a făcut obiectul schimbului de populație realizat în anul 1940, între România și Bulgaria, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940. Totodată, calitatea de cetățean român a intimatului-reclamant este atestată de adeverința nr. 04153 din 1 noiembrie 2004, eliberată de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte.
în conformitate cu art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, această categorie incluzând și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.
Cum, în cauză, intimatul-reclamant, cetățean român, a făcut dovada că a fost strămutat din localitatea sa natală, ca urmare a schimbului de populație dintre România și Bulgaria, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, în mod corect a procedat instanța de fond, constatând că acesta beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999 și obligând-o pe recurentă să-i acorde drepturile legale corespunzătoare, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
Totodată, potrivit art. 5 din O.G. nr. 105/1999, drepturile prevăzute de acest act normativ se acordă persoanelor beneficiare, începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea. Cum legea se referă la momentul depunerii cererii, fără să distingă cu privire la un alt moment, cum ar fi cel al prezentării dovezilor în sprijinul cererii, în mod corect a procedat instanța de fond când, constatând că perioada refugiului este cea menționată mai sus, a obligat-o pe recurentă la acordarea drepturilor intimatului-reclamant pentru această perioadă, începând cu data de 1 octombrie 2003, aceasta fiind luna următoare celei în care a fost depusă cererea la comisia de specialitate.
Pentru considerentele arătate, recursul a fost respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4675/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4679/2005. Contencios → |
|---|
