ICCJ. Decizia nr. 4671/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, la data de 4 februarie 2005, reclamantul Z.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii acesteia, nr. 10191 din 6 septembrie 2004 și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile ce i se cuvin, potrivit art. 1 din Legea nr. 309/2002.
în susținerea acțiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care hotărârea contestată, acte de stare civilă și livretul militar, arătând că în perioada 1 aprilie 1953 - 29 martie 1956 a satisfăcut stagiul militar în detașamentele de muncă.
Prin sentința civilă nr. 107 din 17 martie 2005, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și, anulând hotărârea contestată, a obligat pârâta să-i acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada solicitată, începând cu data de 1 septembrie 2004.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a satisfăcut stagiul militar, în perioada 1 aprilie 1953 - 29 martie 1956, în calitate de combatant neinstruit, deci prin muncă, așa cum rezultă din copia livretului militar depusă la dosar, încadrându-se, deci, în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, susținând că este netemeinică și nelegală, întrucât din actele dosarului nu rezultă că detașamentele de muncă în care reclamantul și-a efectuat stagiul militar, au aparținut Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, privind recunoașterea și acordarea unor drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, beneficiază de prevederile acestei legi, cetățeanul român care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă în perioada sus menționată. Dovada încadrării în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002 se face, potrivit art. 6 alin. (1) lit. a) și b) din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 1114/2002, cu livretul militar sau cu adeverință eliberată de Centrele militare județene sau de U.M. 02405 Pitești.
Or, în speță, din mențiunile existente în livretul militar al intimatului-reclamant nu rezultă că detașamentele de muncă în care reclamantul și-a efectuat stagiul militar, au făcut parte din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, așa cum prevăd în mod expres dispozițiile legale sus menționate.
Esențial pentru corecta soluționare a cauzei era, așadar, să se stabilească dacă unitățile menționate în livretul militar al intimatului-reclamant, în care acesta și-a efectuat stagiul militar în calitate de "combatant neinstruit", făceau sau nu parte din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
în speță, însă, instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, fără ca, prin solicitarea de la U.M. 02405 Pitești, de la Arhivele Naționale sau de la alte autorități competente a unor informații relevante, să încerce stabilirea cu certitudine a apartenenței sau neapartenenței la Direcția Generală a Serviciului Muncii, a unităților în cadrul cărora intimatul-reclamant și-a efectuat stagiul militar.
Or, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. în acest sens, aceleași prevederi legale acordă judecătorilor, puterea de a ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi.
Față de dispozițiile legale menționate, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt invocată de reclamant, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.
Pentru motivele arătate, recursul a fost admis, sentința atacată a fost casată și, în temeiul art. 313 teza I C. proc. civ., a fost trimisă cauza la aceeași instanță, spre rejudecare, cu aplicarea prevederilor art. 315 alin. (1) și (3) din același cod.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4674/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4672/2005. Contencios → |
|---|
