ICCJ. Decizia nr. 471/2005. Contencios. Refuz emitere act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 471/2005
Dosar nr. 6783/2004
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Dolj, sub nr. 1667/CA din 21 august 2003, reclamantul V.M. a chemat în judecată Centrul Militar Zonal Dolj şi a solicitat obligarea acestui pârât să emită un act care să ateste perioada cât a lucrat în condiţii speciale deosebite de muncă.
Reclamantul a precizat că îşi întemeiază acţiunea, pe prevederile art. 11 din Legea nr. 29/1990, iar ca motivare, a susţinut că a efectuat stagiul militar, ca elev, în Şcoala de ofiţeri de artilerie, în perioada 7 august 1959 - 20 august 1962 şi apoi ofiţer de artilerie, în perioada 20 august 1962 - 24 aprilie 1965, dată la care a fost trecut în rezervă şi pensionat gradul III invaliditate contractată în timpul şi agravată din cauza serviciului militar.
A motivat că actul îi este necesar, pentru a beneficia de reducerile de stagiu prevăzute de Legea nr. 19/2000.
Tribunalul Dolj, prin sentinţa nr. 665 din 6 noiembrie 2003, a declinat competenţa soluţionării cererii, în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, având în vedere că la 16 octombrie 2003, reclamantul a precizat acţiunea prin care a chemat în judecată Ministerul Apărării Naţionale, în calitate de pârât şi a pretins şi daune morale, de 150.000.000 lei, astfel că şi competenţa de soluţionare este stabilită conform art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, a soluţionat cauza, prin sentinţa nr. 157 din 19 martie 2004, pronunţată în dosarul nr. 125/A/2004, respingând acţiunea.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a primit răspuns cu adresa nr. CR-169 din 25 iulie 2003, răspuns repetat şi cu adresa nr. 682 din 21 februarie 2000, astfel că pârâtul a îndeplinit obligaţiile ce îi reveneau, astfel că nu se constată o vătămare a drepturilor sale şi nici nu dovedeşte daunele materiale şi morale ce se pretind că au fost aduse prin neeliberarea actului respectiv.
Împotriva acestei sentinţe pronunţate de secţia de contencios administrativ din cadrul Curţii de Apel Craiova, a declarat recurs, reclamantul, criticând hotărârea, ca fiind nelegală, că instanţa şi-a însuşit concluziile pârâtului, că nu a ţinut cont de prevederile art. 9 din Legea nr. 164/2001 şi art. 2 din HG nr. 1294/2001, după cum nici faptul că Decizia de pensionare nr. 210253 a fost emisă la 16 decembrie 2001, adică după data de 9 aprilie 2001, astfel că incorect nu s-au avut în vedere şi cei 5 ani, 7 luni şi 27 zile de serviciu militar.
Recursul este nefondat.
Prin acţiunea sa din 21 august 2003 şi modificată la 16 octombrie 2003, reclamantul a solicitat obligarea Ministerului Apărării Naţionale, să îi elibereze adeverinţa din care să rezulte condiţiile de muncă în care a lucrat în perioada 1959 - 1965, ca elev la Şcoala Militară şi apoi ca ofiţer de artilerie şi să îl indemnizeze pentru diminuarea capacităţii de muncă, pentru prejudiciile materiale şi morale, cu 150 milioane lei, actualizaţi la data plăţii.
Instanţa de fond a constatat că pârâtul a răspuns cu adresa nr. CR-169 din 25 iulie 2003, care a depus în copie la dosar, şi răspunsurile cu nr. CR 76 din 16 februarie 2000 sau nr. CR 21 din 21 februarie 2000, dar reclamantul nu este mulţumit de conţinutul acestui răspuns.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, legea contenciosului administrativ, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative, de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Se consideră refuz nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege, şi faptul de a nu se răspunde petiţionarului, în termen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că potrivit acestor dispoziţii legale, se cere ca refuzul autorităţii să fie nejustificat şi să privească o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege.
Ori, în cazul de faţă nu se poate reţine un refuz nejustificat, pârâtul răspunzând reclamantului şi prezentându-i temeiurile legale pe care a fost întemeiat şi menţinut răspunsul. Faptul că reclamantul nu îşi însuşeşte conţinutul acestui răspuns şi nici temeiurile legale, nu poate coincide la obligarea pârâtului a emite un răspuns care să fie acceptat de reclamant.
De aceea, nici temeiul invocat de reclamant, art. 11 din lege, nu poate fi analizat decât în raport cu prevederile art. 1, pentru a se putea analiza dacă există vătămarea unui drept şi în ce constă pretinsa vătămare, analiză care duce la constatarea că reclamantul nu are un drept vătămat şi nici un prejudiciu material sau moral creat în legătură cu răspunsul respectiv, instanţa de fond explicând în considerente, motivele pe care s-a sprijinit în adoptarea soluţiei, analizând acţiunea potrivit obiectului acesteia, aşa cum a fost dedus judecăţii, cu respectarea temeiului şi actului normativ incident, astfel că va fi respins recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.M. împotriva sentinţei civile nr. 157 din 19 martie 2004, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 470/2005. Contencios. Refuz acordare omologare... | ICCJ. Decizia nr. 48/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
