ICCJ. Decizia nr. 46/2005. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 46/2005
Dosar nr. 1654/2004
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 21 octombrie 2003, reclamantul C.G. a chemat în judecată Ministerul Apărării Naţionale, solicitând anularea Hotărârii Comisiei de judecată a Corpului de Armată din 24 iunie 1998.
În motivarea cererii sale, reclamantul a susţinut că fapta pentru care a fost judecat, era de competenţa Consiliului de Onoare, şi nicidecum a Comisiei de judecată .
Prin sentinţa civilă nr. 1973 din 20 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea, ca tardiv formulată, reţinând pentru aceasta, încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamantul C.G., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În opinia sa hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, este neîntemeiată şi nelegală, întrucât nu a avut în vedere că prescripţia termenului de sesizare a instanţei a fost întreruptă, întrucât după parcurgerea procedurii administrativ-jurisdicţionale s-a adresat cu alte acţiuni, către diverse instanţe judecătoreşti.
Recursul nu este fondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, sesizarea instanţei de contencios administrativ nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere.
Termenul astfel prevăzut, este un termen de decădere, nesusceptibil de a fi întrerupt.
Astfel fiind şi faţă de împrejurarea că hotărârea Comisiei de judecată, pronunţată la 24 iunie 1998, a fost comunicată reclamantului, în aceeaşi zi, sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, la 21 octombrie 2003, în mod evident s-a făcut cu depăşirea termenului prevăzut de art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990.
În consecinţă, în raport cu aceste considerente, sentinţa urmează a fi apreciată ca fiind legală şi temeinică.
Văzând şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.G., împotriva sentinţei civile nr. 1973 din 20 noiembrie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 452/2005. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 470/2005. Contencios. Refuz acordare omologare... → |
|---|
