ICCJ. Decizia nr. 5089/2005. Contencios
| Comentarii |
|
La data de 24 iunie 2004, SC D.E. SRL București a declarat recurs împotriva Hotărârii nr. 436 din 26 mai 2004 a Consiliului de Administrație a Băncii Naționale a României, invocând dispozițiile art. 60 alin. (3) din Legea nr. 101/1998, precum și nelegalitatea și netemeinicia acestei hotărâri.
în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că prin hotărârea atacată s-a respins, ca nefondată, contestația formulată împotriva Ordinului nr. 251 din 3 mai 2004 al Viceguvernatorului Băncii Naționale a României, deși a solicitat înlocuirea sancțiunii respective, cu o sancțiune prevăzută de alin. (1) lit. a) sau b) ale art. 60 al Legii nr. 101/1998, privind Statutul Băncii Naționale a României, apreciind că sancțiunea ce i-a fost aprobată, este mult prea severă în raport cu situația de fapt.
în acest sens, recurenta arată că situația privind efectuarea operațiunilor eronat întocmită de contabilul societăți, a fost depusă în ultima zi a termenului prevăzut de art. 36 din Regulamentul nr. 3/1997 și restituită, iar prezentarea în forma corectă a fost făcută cu întârziere. Mai invocă recurenta și că Banca Națională a României nu are în vedere frecvența modificărilor normelor privind efectuarea operațiunilor valutare și că era suficient să i se aplice sancțiunea prevăzută de art. 38 lit. a) din Regulamentul nr. 3/1997, respectiv atenționarea scrisă.
Recursul este nefondat.
Prin Ordinul nr. 251 din 3 mai 2004, recurenta a fost sancționată cu suspendarea pe o perioadă de 30 de zile, a autorizației de funcționare, pentru nerespectarea pct. 36 din Normele privind efectuarea operațiunilor de schimb valutar cu numerar și substitute de numerar pentru persoanele fizice, pe teritoriul României, N.R.V. 2 la Regulamentul nr. 3/1997 privind efectuarea operațiunilor valutare, cu modificările și completările ulterioare, respectiv transmiterea cu întârziere a situației operațiunilor de schimb valutar, efectuarea pe total persoană juridică autorizată.
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a respins contestația formulată de recurentă împotriva Ordinului nr. 251/2004, reținând, în esență, că faptele constatate și consemnate în procesul-verbal de control nr. 15 din 5 februarie 2004, act ce a stat la baza emiterii ordinului, reprezintă încălcări ale unei dispoziții imperative, prevăzute în reglementările bancare valutare, dispoziții care trebuie cunoscute și respectate de către casele de schimb valutar.
înalta Curte constată faptul că în perioada verificată, septembrie - decembrie 2003, situațiile privind operațiunile de schimb valutar pe total persoană juridică autorizată aferentă lunii septembrie nu a fost deloc întocmită și transcrisă, iar pentru lunile noiembrie - decembrie, situațiile s-au depus cu întârziere astfel încât în mod corect, Banca Națională a României a aplicat sancțiunea suspendării autorizației de funcționare, măsura fiind proporțională cu gravitatea aspectelor semnalate cu ocazia controlului.
Aceasta, cu atât mai mult, cu cât justificările aduse de recurentă nu sunt de natură a impune schimbarea sancțiunii.
în consecință, a fost menținută hotărârea atacată, ca legală și temeinică, iar recursul declarat de Casa de schimb a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5090/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5093/2005. contencios → |
|---|
