ICCJ. Decizia nr. 5083/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 684 din 13 aprilie 2005, a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de numitul G.M., în contradictoriu cu Ministerul Justiției.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că cererea reclamantului de a fi numit în funcția de notar public, după verificarea cunoștințelor sale de specialitate, potrivit stării sale fizice, intră sub incidența dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, astfel încât Uniunea Națională a Notarilor Publici are această atribuție de a organiza concursul de verificare a cunoștințelor, iar nu Ministerul Justiției care a fost chemat în judecată aici.
A constatat instanța că Ministerul Justiției a dat reclamantului, un răspuns la adresa sa, nr. 1047 din 6 ianuarie 2004, în limitele competenței sale, neexistând, deci, un refuz nejustificat în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990.
împotriva acestei sentințe a declarat în termen recursul de față, reclamantul, cererea fiind legal timbrată.
1. în motivare sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanța nu a soluționat capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției de a aproba primirea în audiență (acordarea unei audiențe), având ca obiect cererea de numire ca notar, cu verificarea cunoștințelor potrivit cu starea sa de sănătate.
2. Invocă recurentul și pct. 7, 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., arătând că argumentarea este identică și tratându-le "în bloc".
Astfel, susține recurentul că Uniunea Națională a Notarilor Publici nu este cea care hotărăște în exclusivitate asupra concursului, întrucât notarul, prin semnătura și sigiliul său, reprezintă "puterea statului" care nu poate fi acordată de o uniune profesională, în mod esențial privată, astfel cum este Uniunea Națională a Notarilor Publici. Ca argument al acestei susțineri, invocă recurentul, art. 14 din Legea nr. 36/1995, potrivit căruia evidența birourilor de notari publici și lucrările privind numirea și încetarea funcției notarilor publici se întocmesc de personalul de specialitate notarială din Ministerul Justiției.
3. Invocă recurentul și dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, ca fiind de imediată aplicare, în sensul că instanța soluționând cererea întemeiată pe art. 8 alin. (1), poate să anuleze actul administrativ, în tot sau în parte și să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris.
Recursul nu se fondează.
1. Potrivit art. 304 pct. 6 și art. 312 alin. (3) teza I C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate, dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut. Invocând acest punct al art. 304, recurentul reclamă nepronunțarea instanței asupra unui capăt de cerere, situație cere nu intră sub incidența acestei cauze de modificare.
Examinând, totuși, în fond, acest motiv de recurs, Curtea a constatat:
Prin cererea de chemare în judecată, formulată la 6 februarie 2004 (dosar nr. 201/2004), reclamantul a solicitat obligarea Ministerului Justiției să-i răspundă la scrisoare. Este vorba de petiția înregistrată sub nr. 1047 din 6 ianuarie 2004, la registratura pârâtului.
Obiectul petiției era solicitarea de a fi numit notar public, pe baza verificării cunoștințelor potrivit cu starea sa fizică de persoană cu handicap (și care nu poate scrie de mână, nu poate vorbi suficient de repede și clar, nu se poate deplasa ușor). Petiția afirmă disponibilitatea Uniunii Naționale a Notarilor Publici de a da curs cererii sale, dar reclamă un răspuns anterior nefavorabil din partea unui director din cadrul Ministerului Justiției.
Nu se solicită în mod expres o audiență, dar se sugerează ministrului că nu este informat cu privire la situația specială a solicitantului.
Prin cererea în justiție, însă, se solicită, în al doilea rând, ca Ministerul Justiției să fie obligat să-l primească în audiență pe petiționar, dar nu oricum, ci numai la cineva din conducere care este și în drept de a hotărî.
în fine, petiționarul solicită și obligarea Ministerului Justiției să aprobe primirea sa ca notar, cu verificarea cunoștințelor potrivit stării sale fizice.
Așadar, prin primul element al cererii sale, petiționarul reclamă tăcerea autorităților la sesizarea sa, fapt omisiv, de natură să-l vatăme pe solicitant într-un drept recunoscut de lege, sub incidența art. 1 alin. (2) din Legea nr. 29/1990.
învestită cu cererea astfel formulată, instanța de fond în rejudecare (dosar nr. 1101/2005) a verificat primul aspect reclamat și a constatat că pârâtul a răspuns cererii în limitele competenței sale, prin adresa din 4 martie 2004.
Așadar, nu poate fi vorba de o omisiune în a soluționa un capăt de cerere.
2. Recurentul invocă "în bloc" și cauzele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9. Examinând sentința atacată sub incidența celor trei texte, Curtea a constatat că nici unul dintre motivele enumerate în acestea nu se fondează.
Este adevărat că, potrivit art. 27 din Legea nr. 36/1995, Uniunea Națională a Notarilor Publici este o organizație profesională cu personalitate juridică, așadar o persoană juridică de drept privat, Dar, întrucât notarul public este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public, iar actul îndeplinit de el este unul de autoritate publică (potrivit art. 3 și 4 din aceeași lege), aspectele de ordin formal ale activității birourilor notariale au fost puse sub controlul personalului de specialitate notarială din Ministerul Justiției, potrivit art. 14 alin. (4) din lege.
Iar potrivit art. 17, notarul public este numit de ministrul justiției, dar numai după ce a îndeplinit condițiile prevăzute de art. 16, inclusiv dovada cunoștințelor necesare funcției.
O asemenea dovadă se face prin susținerea unui concurs, dar procedura de susținere a acestuia și condițiile concrete de desfășurare au fost stabilite în mod independent, autonom, dar, desigur, în condițiile legii, de către Uniunea Națională a Notarilor Publici, printr-un regulament emis în aplicarea Legii nr. 36/1995.
Ministerul Justiției ori ministrul justiției nu are nici o atribuție de reglementare și nici de control în materia selecției prin concurs a viitorilor notari, astfel încât convingerea recurentului, că ministrul însuși ar putea ordona Uniunii Naționale a Notarilor Publici, stabilirea de condiții speciale de examinare pentru recurent, se întemeiază pe o interpretare extensivă a dispozițiilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 36/1995, inacceptabilă, întrucât ar avea ca efect ingerința unei autorități administrative cu atribuții strict delimitate prin H.G. nr. 736/2003 (în vigoare la data introducerii cererii), care este Ministerul Justiției, în activitatea unei organizații profesionale autonome, care este Uniunea Națională a Notarilor Publici.
3. Acțiunea recurentului a fost înregistrată pe 6 februarie 2004, sub imperiul Legii nr. 29/1990 și spre rejudecare la 28 martie 2005, sub imperiul Legii nr. 554/2004.
Dar refuzul autorităților de a răspunde cererii reclamantului trebuie analizat sub incidența legii vechi, adică art. 1 alin. (2) din Legea nr. 29/1990.
Legea nr. 29/1990 recunoștea pur și simplu dreptul persoanei de a exercita acțiunea în contencios administrativ, pentru "faptul" că autoritatea administrativă "a refuzat nejustificat" să rezolve cererea acesteia.
în condițiile art. 1 și 8 ale Legii nr. 554/2004, premisele discuției au rămas, în mod esențial, aceleași: "refuzul nejustificat", astfel cum este definit prin lege [art. 2 lit. h)] este un "fapt" explicit, constând în nerezolvarea cererii, adică în neemiterea actului solicitat.
Dacă și în ce măsură refuzul a fost "nejustificat", apreciază instanța a posteriori.
Așa fiind, argumentele de fond care justifică legalitatea, dar și temeinicia sentinței supuse controlului în cauza de față rămân valabile și sub incidența legii noi, iar soluția de respingere a recursului nu face incidente dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5093/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5080/2005. Contencios → |
|---|
