ICCJ. Decizia nr. 5096/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 19 februarie 2004, reclamantul L.N. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor, să se dispună anularea hotărârii nr. 8853 din 30 ianuarie 2004 și obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare.
Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 182/C din 8 martie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada 3 septembrie 1942 - 6 martie 1945.
împotriva hotărârii sus-menționate a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Bihor, recurs admis de înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 120 din 13 ianuarie 2005, hotărârea casată și cauza trimisă, spre rejudecare, în vederea completării probatoriului.
în fond, după casare, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 129/CA/2005 - PI, a admis acțiunea introdusă de L.N., a anulat hotărârea nr. 8853 din 30 ianuarie 2004 și a obligat pârâta să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Oradea a reținut că din probele administrate în dosar, respectiv declarațiile martorilor M.M., F.F. și B.I., rezultă că reclamantul, împreună cu părinții săi, a fost strămutat din localitatea de domiciliu, Dobricionești, în localitatea Zece Hotare, din motive etnice, pe perioada iulie 1942 - martie 1945.
Calitatea de refugiat a mamei reclamantului mai este atestată și de extrasul nr. C/6229 din 30 ianuarie 2003, eliberat de Direcția Județeană Bihor a Arhivelor Naționale.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a susținut, în esență, că prima instanță a soluționat în mod greșit cererea, întrucât reclamantul nu a făcut dovada unei persecuții etnice și nici a situației de strămutare sau de refugiu în altă localitate, așa cum prevăd expres dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000.
în urma rejudecării a susținut recurenta, nu au fost lămurite neconcordanțele existente în dosar, contradicțiile dintre declarațiile de martori nefiind clarificate, așa cum a reținut instanța de fond, cum, de altfel, și menținerea în certificatul de naștere a locului de naștere, localitatea Dobricionești.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice.
Prin Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, la art. 2 persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.
Extrasul nr. C/6229 din 30 ianuarie 2003, eliberat de Direcția Bihor a Arhivelor Naționale, atestă faptul că în indexul cu evidența refugiaților români din Ungaria, întocmit la 12 iulie 1942, figurează numita L.A., mama reclamantului, având nr. fișei 8369.
Din declarațiile autentificate ale martorilor M.M. și F.F., rezultă că reclamantul, împreună cu părinții, s-a aflat refugiat din localitatea Dobriceonești, în localitatea Zece Hotare, din motive etnice, în perioada iulie 1942 - martie 1945.
Faptul că în buletinul de identitate al reclamantului este trecută ca localitate a nașterii - Dobricionești, nu exclude refuzul mamei acestuia, confiat atât cu extrasul eliberat de Arhivele Naționale, cât și cu declarațiile conexate la dosar, inclusiv declarația sub prestarea de jurământ, a martorului B.I.
Instanța de fond a soluționat judicios cauza, pronunțând o hotărâre în baza convingerii intime, determinate de probele administrate în dosar care, coroborate, conduc la calitatea de refugiat a reclamantului, împreună cu a familiei sale.
Pentru aceste motive, criticile se vădesc a fi nefondate, fiind respinse, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond, ca legală și temeinică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5095/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5097/2005. Contencios → |
|---|
