ICCJ. Decizia nr. 5097/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Suceava, sub nr. 7864 din 1 octombrie 2004, reclamantul V.O. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Suceava, modificarea hotărârii nr. 3542 din 29 august 2003, în sensul recunoașterii calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că perioada recunoscută de pârâtă prin hotărârea atacată, respectiv 15 martie 1944 - 6 martie 1945, este eronată, întrucât s-a refugiat, împreună cu familia, din localitatea Ciciurul Mare (U.R.S.S.), în România, imediat după ocuparea Basarabiei și Bucovinei de Nord, din vara anului 1940, respectiv la 6 septembrie 1940, și că fratelui, refugiat odată cu el, i s-a recunoscut toată perioada.
Prin sentința nr. 1000 din 8 septembrie 2004, Tribunalul Suceava, secția civilă, și-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, având în vedere dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția tardivității acțiunii, întrucât hotărârea contestată de reclamant a fost comunicată petentului, în septembrie 2003.
Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 130 din 6 aprilie 2005, a respins, ca nefondată, excepția de tardivitate invocată de pârâtă. A admis acțiunea formulată de reclamantul V.O.
A dispus modificarea hotărârii nr. 3542 din 29 august 2003, în sensul recunoașterii în favoarea reclamantului, a calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut următoarele:
Privitor la excepția de tardivitate, pârâta nu a făcut dovada datei comunicării hotărârii către reclamant, pentru a se putea verifica incidența dispozițiilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, respectiv contestarea în termen de 30 de zile de la comunicare, a hotărârii atacate.
Pe fondul cauzei a reținut, pe de o parte, că reclamantul se încadrează în primul val de refugieri ce a avut loc în intervalul 26 iunie 1940 - 22 iunie 1941, când Basarabia și Bucovina nu erau sub administrația românească.
Pe de altă parte, a considerat instanța de fond, că apare de neînțeles acordarea drepturilor pentru fratele reclamantului, pentru întreaga perioadă, iar pentru reclamant, numai pentru intervalul 15 martie 1944 - 6 martie 1945.
împotriva hotărârii astfel pronunțate a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Suceava, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a arătat, în esență, că în mod greșit, instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, reținut în luna martie, când susține reclamantul, că s-a refugiat împreună cu familia, nu s-au constatat refugieri de persoane determinate, de persecuții etnice.
Recursul este nefondat.
în conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, completată și modificată, "de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât aceea de domiciliu".
Prin persoană strămutată în altă localitate, conform prevederilor art. 2 din H.G. nr. 127/2002, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.
în această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.
într-adevăr, Institutul de Istorie "Nicolae Iorga" precizează că au existat refugieri de persoane, datorită persecuțiilor, în intervalul iunie 1940 - iunie 1941, după această perioadă, până în 1944, Basarabia și Bucovina de Nord aflându-se sub administrația românească.
însă reclamantul a făcut parte din categoria refugiaților din motive etnice, în această primă perioadă, chiar din declarația dată în formă autentică, reclamantul menționând data refugiului, iunie 1940.
Pe de altă parte, împrejurarea că fratelui reclamantului i-au fost acordate drepturile, pentru întreaga perioadă solicitată, în condițiile în care datele refugiului au fost aceleași, apare ca o încălcare a principiului echității.
Așa fiind, Curtea a constatat ca fiind nefondate, criticile recurentei, motiv pentru care a fost respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5096/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5103/2005. Contencios → |
|---|
