ICCJ. Decizia nr. 5216/2005. Contencios

Prin hotărârea atacată cu recurs, sentința civilă nr. 70 din 4 martie 2005, pronunțată în dosarul nr. 383/CA/2005, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul O.A. și a anulat Ordinul nr. 1519 din 29 noiembrie 2004, emis de Autoritatea Națională Vamală, în ceea ce îl privește pe reclamant, obligând-o să-l reîncadreze pe acesta în funcția de consilier A/I.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin Ordinul nr. 1519 din 29 noiembrie 2004 s-a dispus revocarea deciziilor emise de șeful fostei Direcții Generale a Vămilor, după data de 15 iulie 2003, privind reîncadrarea funcționarilor publici din sistemul acestei autorități și drept urmare, s-a dispus că reîncadrarea funcționarilor publici va fi cea prevăzută în deciziile emise de aceeași autoritate, până la data de 15 iulie 2003.

Astfel, a fost revocată decizia nr. 1266/2003 și a fost repusă în vigoare reîncadrarea care fusese făcută prin decizia nr. 1163 din 15 iulie 2003, revocată anterior prin decizia nr. 1266/2003, reclamantul fiind trecut din funcția publică de execuție de consilier A/I/2, în funcția publică de execuție de inspector vamal superior, ceea ce reprezintă o încălcare a principiului nerectroactivității actului administrativ, cu consecința retrogradării acestuia și încălcarea principiului stabilității în funcția publică.

împotriva acestei soluții a formulat recurs, Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală Timișoara, care a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că Ordinul Autorității Naționale a Vămilor nr. 1519 din 29 noiembrie 2004 a fost emis în vederea executării sentinței civile nr. 4923 din 15 noiembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. 5579/LM/2004, rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare.

A mai susținut că revenirea la reîncadrările funcționarilor publici făcute prin deciziile nr. 1155 - 1163 din 15 iulie 2003, a fost necesară, deoarece și decizia nr. 1264 din 14 august 2003, prin care deciziile inițiale fuseseră revocate, precum și deciziile nr. 1265 și nr. 1266 din 14 august 2003, prin care s-a realizat o nouă reîncadrare, au fost anulate de instanțele judecătorești, prin hotărâri definitive și irevocabile.

Recursul este întemeiat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, în aplicarea prevederilor art. XVII alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, șeful Direcției Generale a Vămilor a emis, între altele, decizia nr. 1163 din 15 iulie 2003, prin care, între alții, intimatul-reclamant care deținea funcția de consilier A/II/2, la Biroul Vamal Aeroport Timișoara, a fost reîncadrat în funcția publică de inspector vamal superior.

Este adevărat, prin decizia nr. 1266 din 14 august 2003, emisă în baza Notei de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, încheiată de reprezentantul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, s-a procedat la o nouă reîncadrare a funcționarilor publici, ocazie cu care intimatul-reclamant a fost reîncadrat în funcția publică de inspector vamal superior.

Dar, atât nota de constatare, cât și decizia nr. 1266 din 14 august 2003 au fost anulate prin hotărâri ale instanțelor judecătorești, iar prin Ordinul nr. 1519 din 29 noiembrie 2004, emis în aplicarea și executarea sentinței civile nr. 4923 din 15 noiembrie 2004 a Tribunalului București, au fost revocate deciziile emise după data de 15 iulie 2003, între care și decizia nr. 1266 din 14 august 2003, dispunându-se revenirea la reîncadrarea în funcția publică stabilită, în cazul intimatului-reclamant, prin decizia nr. 1163 din 15 iulie 2003.

în raport cu cele arătate mai sus, rezultă că instanța de fond a reținut în mod greșit că prin Ordinul nr. 1519 din 29 noiembrie 2004 ar fi fost încălcat principiul neretroactivității actului administrativ, în cauză fiind vorba de un act administrativ emis în executarea unei hotărâri judecătorești, definitive și irevocabile.

De asemenea, instanța de fond a reținut în mod greșit că Ordinul nr. 1519 din 29 noiembrie 2004 ar fi produs efecte vătămătoare asupra drepturilor intimatului-reclamant, din moment ce reîncadrarea acestuia în funcția publică de inspector vamal superior a fost realizată prin decizia nr. 1163 din 15 iulie 2003, act administrativ în privința căruia, în cauză, nu rezultă că ar fi fost contestat.

Astfel fiind, recursul a fost admis, sentința atacată a fost casată și, rejudecând cauza, acțiunea a fost respinsă ca nefondată.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5216/2005. Contencios