ICCJ. Decizia nr. 5218/2005. Contencios

Prin cererea adresată Curții de Apel Cluj, reclamanta T.O. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, pentru ca instanța să dispună anularea hotărârii emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiară a dispozițiilor Legii nr. 189/2000.

în motivarea acțiunii a arătat faptul că părinții săi au fost refugiați din localitatea de domiciliu, iar ea a fost născută în perioada refugiului.

Curtea de Apel Cluj, prin sentința civilă nr. 251 din 14 aprilie 2005, a admis acțiunea formulată, motivat de faptul că beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, și copiii născuți în timpul refugiului părinților săi.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Satu Mare, criticând soluția pronunțată, întrucât copiii născuți în timpul refugiului, nu fac parte din categoria persoanelor arătate expres de legiuitor, ca beneficiare ale legii, precum și pentru faptul că s-au acordat drepturile conferite de actul normativ arătat, pentru o perioadă anterioară nașterii reclamantei.

Recursul este fondat.

înalta Curte de Casație și Justiție, analizând motivele invocate, în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, a constatat fondat, recursul declarat, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de lege.

Este evident că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice si prin persoana persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod direct, dar și aceea asupra căreia s-au răsfrânt consecințele acelei persecuții.

Acesta este și cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs din aceasta situație.

Din materialul probator existent la dosar rezultă faptul că intimata-reclamantă s-a născut în timpul refugiului părinților săi și, pe cale de consecință, Curtea a menținut hotărârea atacată, însă a acordat drepturile, de la data nașterii, pentru perioada 27 noiembrie 1944 - 6 martie 1945.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5218/2005. Contencios