ICCJ. Decizia nr. 5214/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 10 octombrie 2003, la Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ, reclamanta P.C., reprezentată de fiica sa, D.L., a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Sănătății și Familiei, anularea anumitor prevederi din anexa la Ordinul nr. 726/2002 (M. Of. nr. 775/24.10.2002), privind criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru adulți și se aplică măsurile de protecție specială a acestora.
în motivarea acțiunii, reclamanta a precizat că dispozițiile cuprinse în Ordinul nr. 726/2002, încalcă prevederile O.U.G. nr. 102/1999, aprobată prin Legea nr. 519/2002 și Legea nr. 17/2002, privind asistența socială a persoanelor vârstnice.
S-a mai arătat că efectul dispozițiilor din Ordinul nr. 726/2002, a căror anulare o solicită, este excluderea pensionarilor pentru limită de vârstă, care au dobândit un handicap locomotor grav și ireversibil în urma unui accident vascular cerebral, de la beneficiul drepturilor prevăzute de O.U.G. nr. 102/1999 și obligarea lor să apeleze doar la dispozițiile Legii nr. 17/2000, privind asistența socială a pensionarilor vârstnici.
într-un prin ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 265 din 28 noiembrie 2003, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantei, ca tardiv formulată.
Această sentință a fost casată prin decizia nr. 8478 din 24 noiembrie 2004, a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, care a stabilit că reclamanta a parcurs procedura prealabilă și a respectat termenele prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, dispunând trimiterea, spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru analizarea fondului cauzei.
în fond după casare, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 54 din 7 aprilie 2005, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta nu a fost vătămată într-un drept ocrotit de lege, conform art. 1 din Legea nr. 29/1990, câtă vreme susține că dispozițiile din anexa la Ordinul nr. 726/2002 au ca efect excluderea pensionarilor pentru limită de vârstă care au dobândit un handicap locomotor grav și ireversibil, cum este și cazul său, de la beneficiul drepturilor prevăzute de O.U.G. nr. 102/1999, aprobată prin Legea nr. 519/2002, în ciuda faptului că prevederile acestui ultim act normativ se aplică pensionarilor care nu au împlinit vârsta standard de pensionare, situație în care, însă, nu se regăsește reclamanta, căreia îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 17/2000, privind asistența socială a persoanelor vârstnice.
împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs, reclamanta, prin mandatar D.L., invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și criticând sentința pronunțată, pentru nelegalitate și netemeinicie.
în esență, prin motivele de recurs formulate, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a aplicat și interpretat greșit prevederile Legii nr. 519/2002, de aprobare a O.U.G. nr. 102/1999, care se aplică persoanelor cu handicap, în înțelesul dat prin art. 1 alin. (3), rezultând vocația legală a tuturor celor care se încadrează în criteriile prin care legea definește noțiunea de handicap, de a beneficia de drepturile recunoscute acestei categorii, indiferent dacă la data apariției handicapului erau persoane în activitate sau pensionari pentru limită de vârstă.
Recurenta a mai arătat, însă, că urmând îndrumările Ministerului Sănătății, s-a adresat organelor competente și a întreprins demersurile necesare pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 17/2000, care sunt în prezent în curs, astfel că solicită admiterea recursului său și modificarea hotărârii instanței de fond, în sensul de a se constata că, deși întemeiată, acțiunea formulată a rămas fără obiect.
Examinând cauza, în raport cu actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor și precizărilor recurentei-reclamante și față de prevederile legale incidente, înalta Curte a reținut că recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare, pentru următoarele considerațiuni.
Astfel după cum corect a reținut și instanța de fond, O.U.G. nr. 102/1999, privind protecția socială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări prin Legea nr. 519/2002, instituie un sistem de măsuri de protecție specială a persoanelor cu handicap, care, însă, nu au împlinit vârsta standard de pensionare, pentru că numai în cazul acestora se poate vorbi de reintegrare profesională.
Pentru persoanele care au împlinit vârsta de pensionare, cum este și cazul recurentei-reclamante, sunt aplicabile măsurile prevăzute de Legea nr. 17/2000, privind asistența socială a persoanelor vârstnice. Cum Ordinul nr. 726/2002, din cuprinsul căruia s-a solicitat de către recurentă, anularea anumitor prevederi, a fost emis în aplicarea O.U.G. nr. 102/1999, act normativ inaplicabil situației recurentei-reclamante, în adevăr nu se poate vorbi de o vătămare în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, astfel că în mod corect a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea recurentei-reclamante, pe acest motiv.
De altfel, cum însăși recurenta-reclamantă a apreciat în cuprinsul recursului său, odată demarate formalitățile prevăzute de Legea nr. 17/2000, cu șanse reale de reușită, acțiunea de față a rămas fără obiect, fără, însă, ca prin aceasta să se demonstreze temeinicia celor solicitate și susținute.
Față de cele arătate, conform art. 312 C. proc. civ., recursul de față a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5225/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5216/2005. Contencios → |
|---|
